FOTBAL  »  Superliga  »  ROMÂNIA

Ovidiu Stângă îl desființează pe Daum: "Aducerea lui a fost un eșec"

Articol de GSP - Publicat duminica, 02 iulie 2017 18:36

Ovidiu Stângă (44 de ani), gloria Universității Craiova, în prezent antrenor secund la echipa de fete a olandezilor de la PSV, analizează modul în care Viitorul lui Hagi a câștigat campionatul.

"Nu m-a surprins Gică, pentru că ştiu cum lucrează şi atâta timp cât lucrezi bine se văd rezultatele. Au trebuit 7 ani, dar cine aşteaptă 7 ani în România? Numai un om care ştie fotbal şi a jucat fotbal, numai unul care are o gândire şi o filozofie serioasă poate să facă ce a făcut Gică.

Eu mă aşteptam să câştige titlul, dar nu atât de repede. Asta da dovadă că cei care sunt în România şi sunt în competiție cu Gică poate nu lucrează atât de bine ca el", a declarat Ovidiu Stângă la TV Dolce Sport.

"aducerea lui daum, un eșec!"

Stângă a vorbit și despre selecționerul Christoph Daum, care n-a reușit să califice naționala României la Campionatul Mondial din Rusia 2018.

"Dacă ne uităm la antrenorul primei reprezentative, a avut parte de susţinere din partea tuturor. Şi rezultatele au întârziat să apară! Nu ştiu dacă un român avea atâta credibilitate şi atât susţinere din partea a tot ceea ce înseamnă fotbal în România.

Eu sunt de acord şi mă bucură faptul că federaţia susţine antrenorul, dar îmi doresc că şi antrenorii de la tineret sau copii şi juniori să fie susţinuţi cum e susţinut antrenorul de la prima reprezentativă.

Dacă ne uităm după rezultate, pot să spun că a fost un eşec aducerea lui, dar nu ştiu dacă un eşec total. Dacă filosofia federaţiei a fost să obţină rezultate pe termen mediu şi lung, rămâne să vedem", a adăugat Ovidiu Stângă.

Citește și:
Gigi Becali nu s-a putut abține! L-a jignit în direct pe Florin Tănase: „Nu e întreg la cap! Doar nebunii se gândesc la așa ceva”
Superliga
Gigi Becali nu s-a putut abține! L-a jignit în direct pe Florin Tănase: „Nu e întreg la cap! Doar nebunii se gândesc la așa ceva”
Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
Campionate
Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Superliga
ȘOC! Dinamo - FCSB ar putea să NU se joace în București
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Special
Paradoxul din sudul României: de 13 ani fără fotbal la nivel național, însă stadionul de 11.000 de locuri a fost modernizat pentru o echipă din alt oraș
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (6)
romulus65
romulus65  •  02 Iulie 2017, 20:47

Domnilor de la GSP nu va transformati intr-un ziar de cancan. Ce este cu acest titlu ,, Ovidiu Stanga il desfiinteaza pe Daum"? Ovidiu Stanga si-a spus in mod pertinent opinia lui la un post de televiziune, probabil intrebat de reporter, dar din ceea ce spune nu rezulta ca il desfiinteaza pe selectioner.

romulus65
romulus65  •  02 Iulie 2017, 20:28
Postat de ortega pe 02 Iulie 2017, 20:06

***

Oricine poate sa-si spuna parerea despre antrenorul echipei nationale inclusiv Ovidiu Stanga. Ca fost fotbalist, nu conteaza unde antreneaza sau daca are licenta PRO, opinia lui are mai multa greutate decat opinia mea sau a ta deoarece cunoaste mult mai bine fenomenul fotbalistic.

haideusicfr
haideusicfr  •  02 Iulie 2017, 20:25

Scoaterea din context ...ma gazetari...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează