INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  READING

VIDEO Adi Popa, tot mai aproape de primul 11 al lui Reading » A marcat în ultimul amical

Foto: Twitter/@ReadingFC
Foto: Twitter/@ReadingFC

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 iulie 2017 19:15

Adi Popa a fost titluar și a marcat în ultimul amical disputat de Reading, împotriva celor de la Vitesse, însă englezii au pierdut partida cu scorul de 2-3.

Transferat în iarnă la gruparea din Championship, mijlocașul român a punctat în minutul 71 cu un șut din interiorul careului, la care nu i-a lăsat nicio șansă portarului olandezilor.

Chiar și așa, Reading a pierdut duelul cu Vitesse cu 2-3 și este la al doilea eșec înregistrat în meciurile de pregătire, după insuccesul din meciul cu belgienii de la KV Kortrijk (0-1).

În cele șase partide de pregătire disputate de Reading până acum, Adi Popa a fost folosit titular de patru ori, cu QPR (5-2), Genclerbirligi (2-2 ), Bruges (1-1) și contra lui Vitesse, indiciu că ar putea fi folosit titular în noul sezon de tehnicianul Jaap Stam.

8 apariții
a avut Adi Popa în tricoul lui Reading în sezonul trecut, în care a marcat o dată

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Campionate
Mai multe stadioane emblematice ale lumii au fost abandonate! Motivele sunt diferite, iar imaginile de neratat
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Superliga
„De unde i-o fi adus?” » Adrian Porumboiu, furibund după derby: „Un figurant, își dă cu ulei de cânepă și atât”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
rbj05
rbj05  •  29 Iulie 2017, 21:55

si unde gasim video? ca asa spune in titlu...

poison
poison  •  29 Iulie 2017, 20:11

Mamaaaa ce realizare, mai are un pic (un metru, 5 minute, 10 zile???) si prinde prima echipa a unei divizionare B :))) Are valoare nu gluma. Il vrei înapoi la FCSB?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează