INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BELGIA

Mircea Rednic e nemulțumit după victoria din prima etapă » Mesaj categoric către șefii belgieni

FOTO: excel-foot.be
FOTO: excel-foot.be

Articol de - Publicat luni, 31 iulie 2017 10:37

Mircea Rednic, antrenorul lui Mouscron face presiuni asupra conducerii, cerându-le șefilor să-i mai aducă jucători, după 1-0 cu Oostende, în prima etapă din Belgia.

O victorie în fața lui Oostende, echipă de Europa League, nu-i de ici, de colo. Mai ales când te numești Mouscron, iar sezonul trecut ai scăpat ca prin urechile acului de la retrogradare. Congolezul Jonathan Bolingi i-a adus 3 puncte echipei lui Mircea Rednic cu un gol marcat în minutul 65, dar tehnicianul român nu e mulțumit. Și face presiuni asupra conducerii să-i mai aducă jucători.

"Bolingi? E puternic, are o mentalitate foarte bună. Îi mulțumesc lui Standard că ni l-a dat. Dar eu mai am nevoie de întăriri. La Oostende am trimis în teren mulți puști și jucători care vin din liga a doua", a comentat Rednic, care a remarcat, totuși, disciplina tactică a echipei sale: "Am manageriat bine partida, le-am lăsat puțin spațiu de manevră. Am fost calmi și ne-am impus jocul, aceasta a fost cheia victoriei". 

Citește și:
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
Superliga
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
Stiri extrasport
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
„Pintilii la FCSB?” » Reghecampf a dat un răspuns fără echivoc
Superliga
„Pintilii la FCSB?” » Reghecampf a dat un răspuns fără echivoc
Aducerea lui Stanciu, prioritate la FCSB! » Anunț în conferința lui Reghe: „Mai mult de 75% e rezolvată”
Superliga
Aducerea lui Stanciu, prioritate la FCSB! » Anunț în conferința lui Reghe: „Mai mult de 75% e rezolvată”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (2)
valentiino
valentiino  •  31 Iulie 2017, 18:08

Câinele moare de drum lung şi....... de grija altuia.

1629280413960765
Ioana Maria  •  31 Iulie 2017, 16:00

strambu tot stramb ,ba rednic ai uitat sa spui k aia joaca joi cu marsei si au jucat mai mult cu rezervele si gandul la meciul ala nu k ai manageriat tu bine jocul oricum tu esti pa dupa tur cand deja nu o sa mai aveti sanse de salvare de la retrogradare

Vezi toate comentariile (2)
Comentează