INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRUPA I # UCRAINA - TURCIA (AZI, 21:45, DIGI 1)

Mircea Lucescu, înaintea debutului la ”naționala” Turciei: ”Joc împotriva lui Șahtior”

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 01 septembrie 2017 13:58

Mircea Lucescu se întoarce azi acasă. În Ucraina, acolo unde a petrecut 12 ani pe banca lui Șahtior, dă o bătălie crucială pentru calificarea Turciei la CM 2018, cu echipa lui Șevcenko.

"Sunt mândru să descopăr în naționala lor opt jucători de la Șahtiorul meu. Să revăd stilul meu de joc, fundamentul pe care l-am pus", le-a spus el jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport.

"Ultima șansă"

Tehnicianul de 72 de ani știe că "Ucraina e echipa cu cea mai bună posesie din grupă, jucătorii evoluează de mult timp împreună și, tineri fiind, au o mare dispoziție la efort. Acoperă foarte bine terenul". Dar susține că Turcia sa va contracara atuurile adversarului "cu tehnică, experiență și o mare capacitate de luptă. Nu întâmplător am chemat la lot jucători pentru care aceasta ar putea fi ultima ocazie de a juca la un Mondial. Mizez pe motivația lor".

"Nu-i ușor"

Lucescu recunoaște însă că fotbalul turcesc e pe o pantă descendentă, comparativ cu anii 2000, când le-a antrenat pe Galatasaray (2000-2002) și pe Beșiktaș (2002-2004). "Atunci, Turcia era mult mai prezentă pe plan internațional. Nu uitați locul 3 la Mondiale, Cupa UEFA și Supercupa Europei câștigate de Galata.

După ce s-a anulat limita de stranieri impusă echipelor de club au apărut problemele. Înainte, granzii dădeau nucleul naționalei. Acum nu mai e așa. Jucătorii vin din toate colțurile lumii, au stiluri diferite, iar eu trebuie să-i aduc la un numitor comun în câteva zile. Nu-i deloc ușor".

"După Ucraina, urmează Croația. Mă bucur să-l reîntâlnesc pe Srna, cu care am o relație excelentă. L-am făcut căpitan la Șahtior și apoi a devenit căpitan și la națională" Mircea Lucescu, selecționer Turcia  

"Nu-mi place VAR. Fotbalul trebuie să fie și în baruri, o săptămână întreagă. Ce mai comentăm după meciuri? Dar ce ziceți de fani, care acum se bucură și peste un minut află că golul a fost neregulmentar? VAR frânge emoțiile" Mircea Lucescu, selecționer Turcia

Citește și:
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Superliga
Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Șoc în Bundesliga: Bayern, bătută prima dată în acest sezon! Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază
Campionate
Șoc în Bundesliga: Bayern, bătută prima dată în acest sezon! Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează