FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

Două zile decizive pentru naționala României: "Sigur vom avea antrenor până la meciul contra Kazahstanului"

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 septembrie 2017 11:07

Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice FRF, a dezvăluit că astăzi sau sâmbătă va fi ales noul selecționer al României, după ce Christoph Daum a fost demis.

"Vineri sau sâmbătă se va lua o decizie. Nu ştiu exact când. Eu nu voi asista la negocieri, ci doar preşedintele FRF. La sugestii şi la toate celelalte am fost, dar la negocieri nu. Sigur va fi un selecţioner până la meciul cu Kazahstan. Nu există favorit. Discutăm cu mai mulți antrenori", a spus Stoichiță, potrivit TV Telekom Sport, după meciul FCSB - Viktoria Plzen, 3-0.

După refuzul lui Dan Petrescu, Mircea Rednic și Cosmin Contra se duelează pentru banca tehnică a naționalei.

"Puriul" se rupe lejer de la Mouscron

Etapa următoare ar fi Mircea Rednic, cu care ar fi existat contacte încă de miercuri, când federaţia avea deja semnale că Petrescu va spune "pas". Discuţiile s-ar fi reluat ieri, după ce a devenit o certitudine refuzul "Bursucului". Chiar dacă Rednic se află sub contract cu Mouscron, locul 3 după 6 etape în Belgia, şi mai are angajament până la sfârşitul actualului sezon, n-ar fi o problemă pentru el să rezilieze. Mircea are o relaţie specială cu conducerea clubului, în faţa căreia ar prezenta şi atuul că a preluat echipa campionatul trecut într-o situaţie foarte critică, a salvat-o de la retrogradare, dramatic, în ultima etapă, iar acum gestionează un început de sezon peste orice aşteptări. Rednic ar miza pe înţelegerea şefilor lui Mouscron pentru a-i permite să preia naţionala, un vis pe care fostul tehnician dinamovist nu l-a ascuns niciodată.

Are cel mai mic contract din carieră

În plus, FRF ar găsi, probabil, în Rednic şi un partener de negociere abordabil din punct de vedere financiar. Asta şi pentru că, în acest moment, "Puriul" are la Mouscron cel mai mic salariu din carieră, 7.000 de euro pe lună net, după ce la ultimul popas în L1, pe banca lui Dinamo, avusese cu doar 500 de euro în plus!

De altfel, federația încearcă acum ca, după pierderile bănești semnificative cu Daum și staff-ul lui, să găsească o variantă cu un antrenor care să-și dea OK-ul pentru un salariu de maximum 400.000 de euro pe an.

Rednic ar urma să-i ia în staff pe Mihai Teja și pe Marian Rada. Primul a fost secundul lui la Mouscron în campionatul precedent, în timp ce al doilea e în prezent alături de Mircea în Belgia. Ar ieși, oricum, din schemă actualul ajutor al lui Daum, Ionuț Badea, pe care Rednic l-a caracterizat recent în termeni duri: "L-am avut jucător. Îl știu. E ca un șarpe!".

Așteaptă apelul federal

La rândul său, Contra nu primise, până aseară târziu, niciun semn din partea FRF. Cu toate acestea, nu e deloc o soluție închisă, mai ales că, aidoma lui Rednic, s-ar încadra în preconizatul buget salarial visat de federație. "Guriță" câștigă la Dinamo 180.000 de euro pe sezon și are o clauză de reziliere abordabilă de către federație, 60.000 de euro.

"Cosmin e dispus să discute postul de selecționer, dar, pe de altă parte, această incertitudine prelungită, cu numele lui vehiculat public insistent, îi creează și o situație delicată la Dinamo, unde lumea așteaptă certitudini în ce privește antrenorul", spun apropiații tehnicianului.

Citește și:
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
haideusicfr
haideusicfr  •  15 Septembrie 2017, 15:59

O trilema ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează