SPORTURI  »  HANDBAL  »  DECES

Doliu în handbal! A murit Lascăr Pană, unul dintre cei mai mari antrenori

FOTO: actualmm.ro
FOTO: actualmm.ro

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 septembrie 2017 13:38

Lascăr Pană, unul dintre cele mai importante nume din handbalul românesc, a murit astăzi, la vârsta de 83 de ani.

Acesta a început handbalul în 1956 la Progresul Bacău, apoi a jucat la Petrolul Teleajen, CFR Bucureşti şi Dinamo Bacău. Din 1959 a fost antrenor-jucător la Dinamo Bacău. A plecat în 1969 la Voinţa Bucureşti, cu care a promovat în prima ligă şi unde a mai jucat un an în Divizia A.

În 1970 a devenit antrenor de handbal la Baia Mare și în 1974 a ajutat la înființarea clubului HC Minaur, cu care a câștigat Campionatul Național, a cucerit de două ori Cupa IHF și a jucat 3 semifinale ale Cupei Cupelor. Între 1990 si 1995 a fost director tehnic al naționalei Greciei, ulterior devenind președinte al clubului Minaur.

"Primul lucru care m-a distanţat de ceilalţi tehnicieni a fost disciplina. Eu le-am cerut să ducă o viaţă sportivă, să nu umble prin restaurante, să fie punctuali la antrenament, să nu fumeze. Orice ţigară îi costa 100 de lei, pe atunci era o sumă importantă. Unii şi-au ars treningul, pantalonii, să le ascundă. Orice întârziere la şedinţa de pregătire era penalizată cu 100 de lei. După mine nu mai intra nimeni la antrenament.

Un exemplu. Plecam la Bacău la ora 9:00. Autobuzul era în faţa sălii. Am venit, m-am uitat, lipsea Maricel Voinea. Îi spun şoferului să-i dea drumul. Sar jucătorii: «Nu e Maricel!». Plecăm, el era la colţ. «Uite-l pe Maricel!», au ţipat băieţii. I-am spus din nou şoferului să meargă mai departe. Ne-am dus la Bacău şi am câştigat şi fără Maricel" Lascăr Pană

CARTE DE VIZITĂ LASCĂR PANĂ

» s-a născut pe 14 septembrie 1934 la Constanţa
» a fost campion de juniori la fotbal cu Competrol Bucureşti în 1952
» a început handbalul în 1956 la Progresul Bacău, apoi a jucat la Petrolul Teleajen, CFR Bucureşti şi Dinamo Bacău
» din 1959 a fost antrenor-jucător la Dinamo Bacău. A plecat în 1969 la Voinţa Bucureşti, cu care a promovat în prima ligă şi unde a mai jucat un an în Divizia A.
» din 1970 a preluat-o pe Minaur, iar în 1974 a avut iniţiativa înfiinţării primului club exclusiv de handbal
» 25 de ani la rând Minaur nu a coborât sub locul patru în clasament
» a câştigat de două ori Cupa IHF cu Minaur, în 1985 şi 1988, s-a calificat de trei ori în semifinalele Cupei Cupelor
» a obţinut cu "naţionala" masculină medalia de bronz la JO de la Moscova

Citește și:
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Superliga
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Comunicat de ultimă oră emis de SUUB: „Întâlnire complexă a personalului medical”
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Comunicat de ultimă oră emis de SUUB: „Întâlnire complexă a personalului medical”
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (5)
861553623922104
Gigel Borcanel  •  17 Septembrie 2017, 20:36

Un mare om si un mare antrenor. Dumnezeu sa-l odihneasca ...

811062562312962
Stelian Strambeanu  •  17 Septembrie 2017, 18:58

UN MARE ATRENOR !!! Dumnezu să-l odihnească în pace !!!!

1679336805663461
Doru ForzaStiinta  •  17 Septembrie 2017, 15:04

Sa-i fie țărâna usoară...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!