INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LUGANO - FCSB, JOI, 20:00, PROTV, TELEKOM, GSP.RO

Corespondenţă GSP din Elveţia » VIDEO + FOTO Lucerna, Sighişoara de 5 stele. Ce a găsit FCSB în orașul duelului cu Lugano

FOTO: Cristi Preda +12   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de , - Publicat miercuri, 27 septembrie 2017 09:52

Delegația roș-albastră a ajuns aseară la Lucerna pentru a căuta în Elveţia biletele primăverii europene. Oraşul e pus pe turism, nu se pregăteşte de fotbal.

FCSB va juca meciul din deplasare cu Lugano la Lucerna, pe un stadion de aproape 17.000 de locuri, deoarece arena adversarei de joi este prea mică, 6.330 de locuri.

Elveţia a întâmpinat FCSB aseară cu un aer curat, dar rece, asezonat cu reprize de ploaie, asta neîmpiedicând localnicii şi, mai ales, turiştii să-şi vadă de ale lor. Elevii lui Nicolae Dică au fost cazaţi la un hotel fix în centrul urbei, vechi de peste o sută de ani, mai exact din 1906, frecventat pe vremuri de prinţi şi de contese venite să se împrospăteze la Lacul celor 4 cantoane. 

Şi-n prezent traiul e pe măsura reclamei. E nevoie de cel puțin 1.500 de euro pe lună de persoană pentru a respira și a trăi în Lucerna, altfel visul elvețian se transformă în coșmar. Ceea ce la București sau la Cluj este o masă la un restaurant de lux, în Țara Cantoanelor se numește bodegă. Făcând abstracție de prețurile high ale țării situate la înălțime, descoperim o Sighișoară eco, bio și frumoasă ca o poveste a copilăriei. Nu găseşti cântăreţi stradali sau comercianţi africani, doar niponi "kamikaze" cu ochii doar după pozat şi shopping.

 

Neinteresaţi de meci

Nu găseşti niciun afiş cu meciul de joi în tot centrul oraşului! Până la urmă, nu joacă echipa locală, se anunţă câteva mii de spectatori, Lugano, adversara FCSB, îşi are reşedinţa aproape de graniţa cu Italia, la 170 de kilometri. Lucerna este considerat pe drept cuvânt una dintre principalele atracții ale Elveției. E încadrată într-un tablou edenic - munți semeți, un râu cu apă cristalină ce-ți gâdilă simțurile și un lac de un albastru aproape perfect. De fapt, esența Elveției. 

Sezonul japonezilor

Lucerna este un loc cool pentru a-ți petrece timpul împreună cu gașca și este recunoscut ca "Orașul Luminii". O masă la un restaurant ieftin te poate duce și la 80 de lei, cu precauție, pe când la unul mediu, cu trei feluri, îți scoate din buzunar 400 de lei. Tupeul maxim e la un local popular: în jur de 840 de lei pentru două persoane.

Și Lucerna nu e la fel de scumpă precum Geneva sau Zurich. Dar e plin de japonezi, sunt a doua naţiune din oraş, în grupuri sau pe cupluri, cu ochii ţintă după tot ce ar putea fi pozat şi doritori să-şi ia un ceas amintire de câteva mii de euro. Pe scurt, Lucerna este tipul de oraș care-ți scoate tiranic banii din buzunar, dar îți lasă un parfum deosebit că a meritat să plătești ca să-ți bucuri simțurile. 

4.200 €este salariul lunar mediu net, aproximativ 19.000 de lei

80.000de locuitori are Lucerna

Prețuri de lux în Elveția

Cazare medie hotel: 550 de lei
Lapte (1l): 6 lei
Brânză (1kg): 90 de lei
Vin: 50 de lei
Pachet de țigări: 32 de lei
Mere (1kg): 15 lei
Cartofi (1kg): 10 lei
Carne de vită (1kg): 190 de lei
O călătorie transport local: 20 lei
Ora de parcare: 16 lei
Chirie garsonieră: 1.500 de euro / lună
Chirie apartament 3 camere: 2.300 de euro / lună
Grădiniță: 1.700 de euro / lună
Școală: 20.000 de euro / an

  • Lugano - FCSB se joacă joi, de la ora 20:00. Meciul este în direct pe ProTV şi TV Telekom Sport şi liveTEXT pe GSP.RO.

Citește și:
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Toate CALCULELE + Reporterii GSP transmit de la stadion
Europa League
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Toate CALCULELE + Reporterii GSP transmit de la stadion
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Europa League
De ce Fenerbahce va folosi tricouri cu „Chobani” pe piept la meciul cu FCSB
Scene emoționante pe Aeroportul Internațional Timișoara
Campionate
Scene emoționante pe Aeroportul Internațional Timișoara
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (27)
catalynn2
catalynn2  •  27 Septembrie 2017, 15:44

Ii paște o bataie ....

io5sif_v5
io5sif_v5  •  27 Septembrie 2017, 14:22

Să sperăm că nu vor pașté fcsbistii toata Lucerna!

749913671784643
Razvan Marcel  •  27 Septembrie 2017, 14:26

Venim noi cu salariile noastre si ne ajung de 10 kg de cartofi,si niste paine.Suntem tare jos,nu stiu daca o sa mai prind sa vad si eu,niste salarii cum ar trebui sa fie.Cei care ne conduc,isi bat joc de copii cu o alocatie de mizerie.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează