SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Rafael Nadal a răspuns în 3 cuvinte la întrebarea dacă ar fi fost un jucător bun de fotbal

Nadal, în timpul Laver Cup // FOTO: Reuters
Nadal, în timpul Laver Cup // FOTO: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 27 septembrie 2017 16:18

"Cred că nu", a replicat Rafa Nadal, întrebat fiind dacă ar fi putut reuși și în fotbal. 

Actualul lider ATP a practicat în paralel ambele sporturi până la 12 ani, când a luat cea mai grea hotărâre din cariera sa. Știa însă că "în tenis excelam, chiar dacă fotbalul îmi plăcea la fel sau poate mai mult", după cum a scris în autobiografia sa.

Aproape 20 de ani mai târziu de la acea decizie, spaniolul privește lucrurile într-o perspectivă diferită. "E adevărat că mă descurcam foarte bine la fotbal, chiar fusesem promovat în categoria superioară, aveam colegi mai mari de vârstă decât mine. Adevărul însă e că jucam bine în Manacor, în echipa din orășelul meu, care e unul dintre miile de orășele din Spania", a spus el într-un interviu pentru El Espanol. "Faptul că am o carieră bună în tenis nu înseamnă că aș fi fost la același nivel și la alte lucruri". 

Antrenor

Nadal nu știe dacă ar fi sau nu un antrenor bun, deși în timpul recent încheiatei Laver Cup, de la Praga, și-a asumat rolul de a-i da sfaturi tactice rivalului și amicului Roger Federer în meciul acestuia cu Nick Kyrgios.

"Acum nu mă gândesc la asta, dar nu spun nu. Mulți jucători au zis că nu vor antrena niciodată și acum îi vedem acolo, la treabă. Deocamdată, mă văd mai mult la academie, ajutându-i pe copii și jucând zilnic cu ei decât călătorind săptămâni la rând alături de un sportiv. Dar nu se știe niciodată, în cinci-zece ani vom vedea", a spus el pentru El Espanol.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
merace
merace  •  27 Septembrie 2017, 20:43

Ce articol de geniu! Din 3 cuvinte spuse de Nadal, GSP a facut un articol! Si nici macar nu erau despre tenis...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează