SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF

Tragere la sorți » Adversari grei pentru Craiova și Zalău. Un club de tradiție și cea mai titrată echipă din istorie se vor duela cu româncele

FOTO: magazinsalajean.ro
FOTO: magazinsalajean.ro

Articol de - Publicat marti, 24 octombrie 2017 13:28

La sediul Federației Europene de Handbal a avut loc marți, la prânz, tragerea la sorți a meciurilor din turul 3 al Cupei EHF.  Două echipe cu un palmares impresionant vor fi adversarele româncelor în Cupa EHF.

Cele două echipe românești prezente în urne nu au avut prea mult noroc. SCM Craiova, finalista Cupei României, echipă din prima urnă, va întâlni echipa maghiară DVSC Debrecen. Formația din Ungaria are o mare tradiție, câștigând de două ori, în trecut trofeul: 1995 și 1996, iar în 1994 a jucat finala.

"Centrul" naționalei României, Mădălina Zamfirescu, s-a transferat în această vară la echipa pregătită de slovenul Tonje Tiselj, cel care a antrenat și în România pe HCM Baia Mare. Debrecen are câteva jucătoare cu nume în lot, cele mai sonore fiind cele ale danezei Lotte Griegel și al rusoaicei Anna Punko. În turul anterior, Debrecen a eliminat echipa poloneză Zaglebie Lublin, după 23-25 și 26-20.

Au câștigat Cupa Campionilor Europeni de 8 ori!

HC Zalău a dat, în urne, la Viena, peste Hypo Viena, campioana Austriei, cea mai galonată echipă din handbalul feminin, din toate timpurile. Vienezele au în vitrina clubului 8 trofee ale Ligii Campionilor, ultimul câștigat însă în 2000! Hypo mai are alte 5 finale pierdute!

Multe handbaliste cu nume au trecut pe la Hypo, echipa patronată pe atunci de legendarul Gunnar Prokop. În momentul de față Hypo Viena se află în reconstrucție, bazându-se mai mult pe jucătoare tinere. În lotul vienezelor se afkă și o româncă, Teodora Măgurean, un centru de 19 ani, care nu are însă nici un meci în prima ligă din România, handbalistă aflată la studii în Austria. 

Veterana Olga Sanko este cel mai cunoscut nume de la Hypo, rusoaica de 39 de ani fiind câștigătoare de Liga Campionilor. 

Zalăul va juca primul meci la Viena, pe 11/12 noiembrie, returul urmând să aibă loc la Zalău, o săptămână mai târziu. De partea cealaltă, Craiova va juca prima manșă pe teren propriu.

Echipele care trec de turul 3 în Cupa EHF vor accede în faza grupelor Cupei EHF

Citește și:
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Superliga
Nu i-a plăcut ce a văzut în FCSB - FC Botoșani: „Meci de vacanță”
Câți spectatori au fost în tribune la FCSB - FC Botoșani
Superliga
Câți spectatori au fost în tribune la FCSB - FC Botoșani
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close