SPORTS  »  ALTELE  »  LEGEA SPORTULUI

EXCLUSIV În Parlament se pregătește o modificare substanțială în Legea sportului! Ce propunere a fost lăudată și cine e prezent la dezbatere

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 octombrie 2017 12:12

În această după-amiază, la Palatul Parlamentului are loc o dezbatere între o parte a Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport și reprezentanți ai MTS, FRF, LPF, federații sportive și sindicate. Dezbaterea se referă la modificări în cadrul Legii Sportului, 69/2000

Astfel, pe lângă susținerea plafonului maximal de 5% din bugetul local care poate fi redirecționat către sport, unul dintre membrii comisiei a punctat, conform surselor GSP.ro, că o altă soluție ar fi și impunerea unui plafon minim, 1%!

Decizia sa a fost susținută de unul dintre reprezentanții MTS, iar ceilalți invitați au fost de acord, punctând că "un eventual prag minim i-ar obliga, practic, pe reprezentanții autorităților locale să susțină activitățile sportive, iar numărul practicanților de sport ar crește"!

Altă temă de discuție este obținerea unui procent din pariurile sportive de către federații și obținerea unui acord în această speță de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

La dezbaterea de la Palatul Parlamentului participă, printre alții, președintele FRF Răzvan Burleanu, secretarul general LPF, Justin Ștefan, președintele FCSB Valentin Argăseală, comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea, președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, dar și sindicaliștii Dumitru Costin și Emilian Hulubei, fostul și actualul președinte al AFAN. 

Citește și:
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
Campionate
Giganții fotbalului, prezenți la înmormântarea lui Franco Baresi! Fețe nemaivăzute de microbiști de ceva vreme și-au făcut apariția
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ Kaufland în România. A lansat abonamente de parcare, acum pentru mai multe magazine. Compania explică: Răspuns inclusiv la cererea locuitorilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (1)
babahuda
babahuda  •  25 Octombrie 2017, 13:33

o porcarie.inseana ca echipele de partid ale primariilor vor avea sustinere materiala din partea contribuabililor care sunt suporteri ale altor echipe decat cele sustinute di banii poporului si va duce o competitie ne loiala cu ,cluburile care sunt paytronate care au buget privat ..chiajna ,voluntari etcisi vor permite sa chltuie bani f multi posibil spalare de bani la greu si echipe ca botosani,astra ,dinamo ,fcsb sa fie dezavantajate o sa se spuna a sustinerea vine din partea comunitatii ,fals ..taxele unuei primarii vin de la bugetul styatului ,buget consiolidat di taxe si impozitevenite din activitatile tuturor cetatenilor Roimaniei ..o a se puna ca la ivel juvenil ,de tineret copii si infrastructura .pai tocamaia colo e buba ..multe ehipe nu au bani sa sustina activitate din bugetul lor la acest nivel ,nu au terenuri etc ..se fac baze ultra moderne la echipele sponsorizate de psd primarii cum fdace dragnea stadion de 5 stele la el la comuna si echipe d eliga 1 percep taxe la copii si juniori ca nu pot sustine activitatea ,taxe f mari .2-3sute pe luna ..face fotbal cine are banu ..primariile sa aloce bani si echipelor patronate cu capital privat ..dar legea interzice ..a pus mana dragnea cu serviciile pe fotbal prin iorgulescu incet pun emana si pe ec hipele din liga 1 ..desfiinteaza echipele mari si ajung echipele de la comune si sate sa domine liga 1 fotbalul Romanesc ,,rapid ,petrolu ,craiova,steaua, u cluj distruse ,se incearca sa distruga si dinamo .chiajna ,voluntr

Vezi toate comentariile (1)
Comentează