INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Încă o încăierare! Un star al lui Bayern e anchetat de poliție

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 27 octombrie 2017 10:03

Arturo Vidal, mijlocașul lui Bayern a fost implicat într-un incident petrecut într-un club de noapte munchenez. Una dintre victime, lovită cu o sticlă de vodcă în cap, a depus plângere.

Arturo Vidal are din nou probleme cu autoritățile. Mijlocașul lui Bayern, "Războinicul", cum i se mai spune, trebuie să dea socoteală poliției pentru un incident petrecut cu ceva vreme în urmă în localul munchenez "Crown‘s Club".

Martorii oculari povestesc că internaționalul chilian, fratele său și câțiva prieteni s-au luat de clienți, au aruncat cu pahare și s-au urcat pe mese după ce-au consumat mai multe pahare cu alcool.

Iar când proprietarul locației a încercat să potolească spiritele, Vidal și amicii săi au devenit agresivi, folosind pumnii.

La un moment dat, o persoană a fost chiar lovită cu o sticlă de vodcă în cap și după ce și-a scos certificat medico-legal s-a dus la poliție, unde a depus plângere. Autoritățile au confirmat ancheta în desfășurare și faptul că jucătorul chilian va fi convocat la audieri. Unii susțin că sticla ar fi fost aruncată din direcția lui! 

Recidivist

  • Noiembrie 2011: S-a prezentat beat în cantonamentul naționalei, după ce fusese la un botez, și a fost exclus din lot
  • Octombrie 2014: Implicat într-o încăierare la Torino. Juventus l-a amendat cu 100.000 de euro
  • Iunie 2015: Puternic alcoolizat, și-a făcut praf bolidul, un Ferrari, într-un accident rutier în care soția a fost rănită
  • August 2017: Petrecere cu scandal într-un cazinou din Chile

"Lui Vidal îi place să bea. Trebuie să meargă neapărat la un doctor" Jorge Sampaoli, fost selecționer Chile

Citește și:
Ministrul Apărării a anunțat singurele două SOLUȚII găsite ca CSA Steaua să promoveze în Superliga
Liga 2
Ministrul Apărării a anunțat singurele două SOLUȚII găsite ca CSA Steaua să promoveze în Superliga
Ceferin amenință Italia că va pierde organizarea EURO 2032!
Campionate
Ceferin amenință Italia că va pierde organizarea EURO 2032!
„Plătește-mi silicoanele!” » Cum a fost șantajat un fotbalist celebru de la Arsenal și Juventus
Campionate
„Plătește-mi silicoanele!” » Cum a fost șantajat un fotbalist celebru de la Arsenal și Juventus
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Profit.ro
România se transformă în cimitir de mașini. Numărul autoturismelor cu peste 20 de ani vechime a crescut alarmant. Toți anii de Program Rabla au fost inutili
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează