FOTBAL  »  Superliga  »  

Zicu reîncărcat

Articol de GSP - Publicat marti, 12 februarie 2008 00:00

Ianis e marele cîştig al lui Dinamo în această iarnă. S-a văzut şi în meciul cu Litex, cînd mijlocaşul a "făcut" ambele goluri

Eşecul usturător cu Litex Loveci (2-5) n-a adus numai tristeţe pe chipurile dinamoviştilor. La capitolul plusuri, în această iarnă, nu foarte multe la număr, poate fi trecută renaşterea lui Ianis Zicu. Revenit după o accidentare la genunchi în partida cu Lazio (1-1), din 14 august 2007, de pe Olimpico, machedonul începe să revină la forma care i-a adus un salariu anual de 400.000 de euro în Ştefan cel Mare.
Duminică a intrat la pauză, în locul lui Gabriel Torje. A evoluat ca mijlocaş dreapta şi s-a simţit foarte bine pe acest post. O dată cu apariţia sa în teren, jocul ofensiv al lui Dinamo s-a schimbat mult în bine, atacurile "cîinilor" căpătînd consistenţă. De altfel, Zicu a avut contribuţia majoră la ambele goluri ale "cîinilor". La primul (min 61) s-a desprins cu uşurinţă de adversarul său şi i-a aşezat perfect mingea pe cap lui Dănciulescu. Şase minute mai tîrziu, "Corbul" i-a întors serviciul, iar Ianis a marcat plasat, peste portar, în vinclu.


Aplaudat în picioare
În acel moment, toţi acţionarii s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat: "Bravo, Ianis, ce execuţie!", au exultat şefii, satisfăcuţi că Zicu a marcat din nou pentru roş-albi după o pauză de 7 luni. De altfel, de Zicu se leagă speranţele conducătorilor pentru retur. "Ianis va străluci din nou, îl aşteptăm şi se poate spune că reprezintă unul dintre -urile acestei ierni, avînd în vedere că revine după o toamnă nefastă pentru el", spune preşedintele executiv Cristi Borcea. "Sper ca Ianis să fie apt de joc din prima etapă. Sînt bucuros că am un astfel de jucător în echipă", a completat "principalul" Cornel Ţălnar.

Prin ce impresionează Zicu la antrenamente
- Abilitatea de a jongla şi de a conduce mingea
- Modul cum îşi pune în valoare coechiperii cu pase utile
- Nu comentează deciziile antrenorului sau ale preparatorilor fizici, ci preferă să strîngă din dinţi
- Urmăreşte cu rigurozitate programul de recuperare după accidentare
- Deşi nu excelează prin viteză, se debarează uşor de adversar prin driblinguri

Cifre

5 luni a stat Zicu departe de gazon după ce a fost accidentat de Stendardo la meciul cu Lazio (1-1), machedonul suferind o entorsă gravă la genunchiul drept
150 de minute în 4 amicale a strîns Zicu în această iarnă, reuşind un gol şi două pase decisive
7 luni trecuseră de cînd Zicu nu mai marcase


Ce spune Zicu despre Zicu:
"Bucuria golului marcat nu a fost prea mare, pentru că e mult mai important să cîştige echipa, să adunăm victorii după victorii" Ianis Zicu

"Nu e o tragedie că am pierdut cu un scor categoric un amical, trebuie să învăţăm din eşecuri pentru că în campionat lupta va fi dură" Ianis Zicu

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (2)
 •  12 Februarie 2008, 17:31

stau si ma intreb pana cand va mai avea lumea incredere si isi vor mai pune speranta in pufuletele asta, in acest etern talent care nu reuseste sa confirme asteptarile...

 •  12 Februarie 2008, 10:06

Bravo Zicule esti cel mai tare

Vezi toate comentariile (2)
Comentează