INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  

Interminabil:Catania - Inter 0-2

Articol de GSP - Publicat marti, 12 februarie 2008 00:00

Continuă şirul gafelor de arbitraj de care Inter profită. Ultima, în Sicilia, unde campioana a deschis scorul dintr-un ofsaid clar

Inter este condamnată să fie ajutată de arbitri în acest sezon. Deşi vechea gardă, supusă clanului Moggi, a ieşit din scenă, obiceiurile se păstrează. Şi acum favorurile sînt canalizate tot spre lider, chiar dacă nu se mai numeşte Juve!, conservîndu-i un avans liniştitor faţă de Roma.
După Parma şi Empoli, duminică victimă a căzut Catania. Sicilienii rezistaseră bine, dar la 0-0 a intervenit cadoul acordat milanezilor. N-a mai fost penalty căzut din cer, ci un gol din ofsaid. De cel puţin jumătate de metru! Javier Zanetti a reluat cu capul o minge centrată de pe stînga, şi Cambiasso, clar în spatele liniei defensive a gazdelor, a deschis scorul. Asistentul Cariolato, numărul 1 în Italia!, n-a ridicat fanionul. Farina, fost internaţional pînă la 1 ianuarie, a validat cu ochii închişi. O dată rupt echilibrul (65), Suazo a profitat, lichidînd rapid conturile (0-2).
Fanii Cataniei s-au revoltat şi l-au ironizat neîntrerupt pînă la final pe Farina. I-au scandat zgomotos numele şi l-au aplaudat după fiecare lovitură liberă dată Interului. Presa a reacţionat vehement. "Un titlu de tot rîsul", a titrat pe copertă Corriere dello Sport. Susţinut de Tuttosport, "Inter, drumul este complet liber", şi de La Stampa, "Inter şi arbitrul, un tandem ce evadează".

"Arbitraj excelent"
Şi Pierluigi Collina, şeful arbitrilor, a recunoscut că Farina a greşit. Însă Roberto Mancini trăieşte în altă lume. "Arbitraj foarte bun. Dacă a fost ofsaid la golul lui Cambiasso era greu de văzut", a mărturisit cu un aer serios antrenorul interist. În apărarea lui a sărit Ibrahimovici: "Toţi ne atacă, dar important e să continuăm să cîştigăm. Şi eu sînt supărat pe arbitri că fluieră doar împotriva mea. Dar prefer să nu mai comentez pentru că altfel risc să fiu amendat de club".

Chivu criticat

Întors la Inter cu o oboseală musculară, Chivu a ieşit după 55 de minute. Înlocuitorul lui, Suazo, a semnat golul desprinderii. "Puţin dezorientat, românul a greşit multe mingi. Nici nu şi-a pus în valoarea personalitate prin care făcea de obicei diferenţa", a scris "Il Giornale". Nota 5. Acelaşi calificativ i l-a dat "Tuttosport", remarcînd că "naţionala l-a stors pe Chivu. E singurul alibi pentru cum a bătut toate loviturile libere, fără pericol". "Datasport" a conchis: "A început mijlocaş stînga, a fost retras în apărare şi apoi i-a lăsat locul lui Suazo, care a schimbat soarta partidei".

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează