FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Nistor află azi dacă se întoarce la Dinamo » O echipă din play-off a intrat pe fir și încearcă să-l deturneze!

foto: Raed Krishan
foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 08 ianuarie 2018 09:00

Nistor va avea discuția finală cu conducerea CFR-ului pentru a vedea dacă poate rămâne liber de contract, urmând să revină în Ștefan cel Mare. Dan mai e dorit și de CS U Craiova. 

Zi decisivă pentru Dan Nistor! Mijlocașul de 29 de ani s-a întors aseară la Cluj și are programată azi o întâlnire cu șefii grupării din Gruia pentru a încerca să-și rupă angajamentul scadent în vară. Dan își dorește foarte mult să revină la Dinamo, de unde a fost înlăturat în vară de Contra.

Conform surselor GSP, Nistor a fost sunat insistent și de oficialii CS U Craiova, dar a transmis că singura formație la care vrea să meargă în acest moment este cea din Ștefan cel Mare.

Fotbalistul mai are contract până în vară cu CFR, cu posibilitatea clubului de a prelungi pe încă două sezoane, dar Petrescu i-a transmis clar jucătorului: "Cât timp sunt eu aici, n-o să mai joci!". "Bursucul" s-a supărat pe Nistor după ce a aflat că acesta a negociat în secret cu Gigi Becali o eventuală trecere la FCSB.

Inclus în afacerea Costache?

Dacă Petrescu nu l-a mai inclus în planurile sale pe mijlocaș, conducerea clujeană nu prea vrea să renunțe la un jucător cu cotă bună în Liga 1 și încearcă să-l convingă pe tehnician să revină la sentimente mai bune. Dacă nu vor avea succes, vișiniii nu agreează ideea de a ține pe bară un fotbalist plătit regește pentru România, 15.000 de euro lunar!

O variantă este prelungirea acordului și împrumutul la Dinamo până în vară. Negoiță a transmis că nu poate plăti nicio sumă pentru un transfer definitiv, dar există discuții și să se plătească mai puțini bani pe Costache și să fie inclus la pachet Nistor. Pentru tânărul Costache, CFR trebuie să achite bucureștenilor 750.000 de euro. 

3assist-uri în 17 meciuri a reușit Nistor în acest sezon de Liga 1 pentru CFR

900.000 €valorează Nistor în acest moment, conform transfermarkt.de

Palici încă n-a răspuns
Azi expiră deadline-ul impus de Dinamo pentru Antun Palici, 29 de ani. Dacă mijlocașul croat nu se va prezenta până în această seară în București, "câinii" vor considera că este un transfer ratat și se vor orienta către alte ținte. În ultimele zile, fostul căpitan dinamovist n-a mai răspuns la telefon, iar discuțiile cu conducerea din Ștefan cel Mare s-au purtat prin intermediul impresarului lui Antun. 

Citește și:
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate
Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Superliga
Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Superliga
Anunț de ultimă oră la CFR Cluj: „De luni începe treaba!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (17)
maradona5
maradona5  •  08 Ianuarie 2018, 19:42
Postat de dinamo_fan pe 08 Ianuarie 2018, 16:29

din pacate am ajuns la aceais concluzie ca a ta. in momentul schimbului am crezut ca Dinamo chiar a facut o afacere buna, luasem un jucator cu vreo 7 ani mai tanar care se si remarcase sezonul trecut, ce e drept mai mult in turul campionatului. Nistor e genul de jucator care face un meci bun la 4-5 meciuri, e ra meci de meci cel mai huiduit dinamovist. Poate de la TV se vedea altcumva insa pe mine Nistor nu mi-a placut decat in cateva partide dintr-un intreg sezon. Asta a fost cam ca in bancul ala cu schimbatul lenjeriei la inchisoare, pentru cine il stie.

Nea gigi si mimi stiu bancul ala sigur

dinamo_fan
dinamo_fan  •  08 Ianuarie 2018, 16:29
Postat de utilizator șters pe 08 Ianuarie 2018, 13:08

Așa este. Din păcate, m-am înșelat. Nascimento este o deziluzie totală, nu știu din ce cauză. A reușit să fie mai slab ca Nistor. Care, rămân la părerea inițială, nu rupe gura târgului, dovadă că a ajuns rezervă la CFR. E drept, la ce mijloc am avut în toamnă, Nistor a ajuns să fie regretat!

din pacate am ajuns la aceais concluzie ca a ta. in momentul schimbului am crezut ca Dinamo chiar a facut o afacere buna, luasem un jucator cu vreo 7 ani mai tanar care se si remarcase sezonul trecut, ce e drept mai mult in turul campionatului. Nistor e genul de jucator care face un meci bun la 4-5 meciuri, e ra meci de meci cel mai huiduit dinamovist. Poate de la TV se vedea altcumva insa pe mine Nistor nu mi-a placut decat in cateva partide dintr-un intreg sezon. Asta a fost cam ca in bancul ala cu schimbatul lenjeriei la inchisoare, pentru cine il stie.

1917554465234186
Silviu Nick  •  08 Ianuarie 2018, 15:52

Din ultimele informații se pare ca va semne cu CSU Craiova. La fel si Antun Palici. Dinamo nu are bani sa îi transfere si nici bani de salarii.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează