FOTBAL  »  Superliga  »  GHINION

Vis sfărîmat

Articol de - Publicat joi, 14 februarie 2008 00:00

Opriţa a ajuns într-un singur an de la grupele Champions League la un pas de liga secundă. Numărul 13 i-a adus numai ghinion lui Daniel Opriţa! În minutul 13 al meciului din deplasare cu U Craiova (0-0), din decembrie 2006, mijlocaşul dreapta, pe vremea acea la Steaua, s-a accidentat grav. Pe data de 13 a aceleiaşi luni, fotbalistul a fost pus în faţa unui verdict dureros: ruptură de ligament colateral intern la genunchiul drept, operaţie, cel puţin 6 luni de fotbal pierdute!
Becks, Raul, Juninho
"Ceva în interiorul meu nu mai exista!", a rememorat fotbalistul. Se rupea dintr-o dată firul ce-l lega pe Daniel de marea performanţă, din care gustase din plin. Mijlocaşul de 26 de ani tocmai bifase 6 meciuri pentru roş-albaştri în grupele Champions League, dar imnul competiţiei, duelurile cu Beckham, Raul sau Juninho păreau captate într-un vis îndepărtat.
Intervenţia chirurgicală s-a petrecut în aprilie 2007, la clinica "Isokinetic" din Bologna. Steaua a renunţat la el, iar Dinamo l-a achiziţionat în luna mai, din postura de fotbalist liber de contract, plătindu-i doar jucătorului o primă de instalare de 150.000 de euro. "Va fi un pariu pe care îl vom cîştiga", anunţa, mîndru, Cristi Borcea. "Am uitat trecutul stelist, sînt «spartan», vreau un titlu cu Dinamo", afirma şi Opriţa după 5 ani petrecuţi în Ghencea.
Chiajna, Otopeni
Sezonul trecut de toamnă a fost pigmentat de diverse recidive şi accidentări. A prins totuşi 10 meciuri oficiale, dar nu a ieşit cu nimic în evidenţă. I s-au oferit circumstanţe atenuante, considerîndu-se că a fost forţat fie de Rednic, fie de Zenga. A ratat stagiul din Cipru al "cîinilor", tot pe probleme medicale. A revenit în Antalya, dar nu pare fotbalistul pe care Ţălnar şi Dinu să-l ia în calcule pentru un loc în lotul de 18. De aceea, şefii vor să-i permită jucătorului să meargă să joace, pînă la vară, la o altă echipă.

Divizionarele secunde CS Otopeni (locul 2) şi Concordia Chiajna (locul 3) s-au oferit să-l ia împrumut pe 4 luni, lucru care ar conveni acţionarilor din Ştefan cel Mare, mai ales că ambele grupări ar suporta şi salariul lunar, de 10.000 de dolari. Opriţa a declarat ieri că nu ia în calcul, momentan, o asemenea variantă, deşi şi aseară oficialii aveau programată o întîlnire faţă în faţă cu fotbalistul. "Nu am auzit nimic de vreun transfer al meu, nici nu se pune problema să joc în !", a anunţat fotbalistul. Dinamoviştii ar vrea să-l împrumute la o formaţie de prima ligă, dar Ceahlăul şi Oţelul au declinat oferta de a-l înregimenta.

110 minute în trei amicale a bifat Opriţa în stagiul din Antalya


"Opriţa a fost forţat, săracu', să joace nu ştiu ce meciuri şi a ajuns cu piciorul în piuneze! Sper să se refacă, totul depinde de recuperarea lui"
Cornel Ţălnar

10 meciuri, în total 436 de minute, a bifat Opriţa în tricoul dinamovist în sezonul de toamnă, avînd o pasă decisivă


PĂREREA SPECIALISTULUI

"Nu mai are loc în prima echipă!"
Fosta glorie dinamovistă, Ion Pîrcălab, deplînge soarta lui Opriţa, dar consideră că fotbalistul nu-şi poate reveni la cel mai înalt nivel, după accidentările ce l-au chinuit în ultimul an: "Cred că, din dorinţa de a juca, nu a respectat perioada de refacere. S-a grăbit şi plăteşte, săracu'! Se vede că nu are curaj, trage piciorul, nu se bagă în dueluri tari, oricum la Dinamo nu cred că mai are loc în prima echipă! Credeţi că dacă era bun, îl mai dădea Steaua în Ştefan cel Mare?! E foarte greu să-şi mai revină, sînt pesimist în privinţa lui".

 

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (18)
 •  14 Februarie 2008, 14:48

ce fac acesti spectatori cand se duc pe stadioane este inacceptabl.parerea mea este ca ar trebui sa ia masuri cat mai drastice

 •  14 Februarie 2008, 13:54

Bravo Ghio ! Extrem de bine spus. Nu mai avem loc nici pe stadioane, si in curand nici in tara asta de retardatii si frustratii gen ss. Respectele mele !

 •  14 Februarie 2008, 13:33

pentru cei care nu stiu...danciu de la dinamo a plecat la steaua dar sunt unii care se duc pe stadioane decat sa faca scandal ex:ss...niste pusti care nu stiu nici ce jucatori joaca la echipa care zic ei o sustin..nu inteleg ura pe fotbalistii care pleaca de la o echipa la alta ..ei sunt profesionisti si isi schimba locul de munca asa cum va schimbati si voi daca nu mai sunteti platiti cum trebuie..lui oprita ii urez sa mai joace in Liga C iar celor ca ss le urez sa vada meciurile dupa gratii pentru ca acolo le este locul ..respect ghio de la un dinamovist

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close