FOTBAL  »  Superliga  »  DECLARAȚII

Gnohere: "Sunt un pic răzbunător. Nu am terminat ce aveam de făcut acolo, m-aș întoarce cu mare plăcere!"

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat luni, 19 februarie 2018 19:47

Atacantul lui FCSB, Harlem Gnohere, 29 de ani, a vorbit cu rtbf.be despre experiența sa în România și despre dorința de a reveni în Belgia.

...despre meciurile cu Lazio: "Momentan nu realizez ce s-a întâmplat cu Lazio, pentru că a fost totul foarte rapid. Totul e foarte rapid în perioada asta. E primul sezon în care joc în Europa, la 29 de ani. E ceva formidabil! Am înscris împotriva unor jucători cu care am jucat la PlayStation, pe care nu demult îi urmăream doar la TV. Îmi face mare plăcere să știu că le-am dat gol. Dar, pe moment, chiar nu am realizat ce am făcut. Sper să facem un rezultat bun la Roma și să ne calificăm mai departe. Și să luăm și titlul. Eu nu am nici un trofeu de când joc în România, mi-ar plăcea asta"

...despre plecarea la FCSB: "Suporterii lui Dinamo nu voiau să mă vadă la marea rivală Steaua, dar eram în ultimele 6 luni de contract și propunerile pe care mi le făcuse Dinamo de prelungire au fost mizerabile. Așa că am preferat să plec la rivală. Prioritatea mea era să joc în cupele europene, pentru că nu jucasem niciodată. Voiam să văd cum e"

... despre Gigi Becali: "La Steaua simt presiunea, președintele clubului are grijă să ne țină în tensiune în fiecare weekend. E clar că e dificil, dar mie îmi convine foarte mult, pentru că eu am mare încredere în mine, am înscris deja 17 goluri în acest sezon. Nu are ce să-mi reproșeze, dar când jucăm mai slab, resimțim criticile. Pasiunea suporterilor e extraordinară"

...despre Derby de România: "Cele mai nebune lucruri văzute de mine în România sunt derby-urile. Vin mulți oameni. În primul meu derby la Dinamo, nu am realizat până când n-au venit fanii la antrenament pentru a pune presiune pe noi, pentru că nu mai bătusem de mult Steaua. Când am ajuns la stadion, am văzut care e de fapt amploarea. E impresionant!"

...despre revenirea în Belgia: "Sunt un pic răzbunător. Mi-ar plăcea să revin în Belgia pentru a le demonstra cine sunt unor oameni care ziceau că n-am valoare de prima ligă. Când eram la Charleroi, poate că n-am făcut toate eforturile pentru a mă impune. Eram și tânăr, nu dau vina pe nimeni, dar aș vrea să revin, pentru a le demonstra că pot evolua în prima ligă. Am mai zis că Charleroi este ceva ce am în suflet. Merg mereu acolo, familia mea locuiește acolo, dacă mi-ar face o ofertă, aș fi deschis să revin. Nu am terminat ce aveam de făcut acolo, m-aș întoarce cu mare plăcere".

Citește și:
În 2022 erau eliminați de FCSB, acum au obținut o calificare istorică și au oferit imaginile serii în Liga Campionilor
Liga Campionilor
În 2022 erau eliminați de FCSB, acum au obținut o calificare istorică și au oferit imaginile serii în Liga Campionilor
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Campionate
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Scene scandaloase în Liga Campionilor » Guendouzi i-a provocat pe fani și a pornit o bătaie ca în filme
Liga Campionilor
Scene scandaloase în Liga Campionilor » Guendouzi i-a provocat pe fani și a pornit o bătaie ca în filme
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (3)
its1134
its1134  •  20 Februarie 2018, 01:54

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

its1134
its1134  •  19 Februarie 2018, 22:47

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

valyomanyd
valyomanyd  •  19 Februarie 2018, 21:10

Bizonul înca nu știe cine e președinte la Fcsb ? :)))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează