FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Dinamo l-ar putea împrumuta pe Opriţa la CS Otopeni

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 februarie 2008 00:00

Directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat, vineri, că mijlocaşul Daniel Opriţa ar putea fi împrumutat la echipa de ligă a doua, CS Otopeni, până la finele sezonului.

"În principiu, Opriţa va fi împrumutat la Otopeni, dar încă mai discutăm. Actele nu au fost semnate", a spus Dănilescu.

Fotbalistul a confirmat oferta venită de la divizionara secundă, însă spune că mai sunt şi alte echipe interesate de serviciile sale şi le va analiza pe toate. "Am primit această ofertă, dar nu vreau să vorbesc nimic până când nu se va finaliza. Sunte şi alte formaţii din prima ligă care mă vor şi de aceea mă voi gândi zilele acestea pe care să o aleg", a spus, pentru NewsIn, Daniel Opriţa.

Atacantul a fost transferat de Dinamo în urmă cu şase luni de la Steaua, din postura de jucător liber de contract, dar din cauza numeroaselor accidentări nu a evoluat decât în cinci jocuri pentru formaţia din Ştefan cel Mare în prima parte a campionatului. În vârstă de 26 de ani, Daniel Opriţa a mai jucat în cariera sa la CSM Reşiţa şi Steaua, acumulând 112 meciuri şi 15 goluri în prima divizie.

CS Otopeni ocupă, după disputarea turului, poziţia secundă în clasamentul Seriei A a Ligii a II-a, promovabilă, cu 35 de puncte.

sursa: newsin

Citește și:
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
Noutati auto
Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Baschet
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Superliga
Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Superliga
Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (10)
 •  15 Februarie 2008, 22:13

cititi invers vam ars stelisti spurcaty

 •  15 Februarie 2008, 22:12

eium oprita eium bostina eiummunteanu sitoti stelisti si jiji

 •  15 Februarie 2008, 22:10

muie oprita muie bostina muie munteanu si toti stelisti

Vezi toate comentariile (10)
Comentează