SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

MIAMI. A izbucnit în plâns înainte de a-și învinge idolul: "Ea a fost jucătoarea mea favorită încă din copilărie"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 29 martie 2018 13:25

Danielle Collins (24 de ani, 93 WTA) și-a învins idolul, pe Venus Williams (37 de ani, 8 WTA), scor 6-2, 6-3, și va juca în semifinalele de la Miami contra Jelenei Ostapenko.

  Danielle Collins, aflată în fața celei mai importante performanțe din carieră, a mărturisit momentele emoționante dinaintea partidei.

"Am plâns atunci când am văzut-o pentru prima oară pe Venus în vestiar. Ea a fost jucătoarea mea favorită încă din copilărie, dar nu am ținut cont de asta. Am lăsat respectul deoparte și am dat tot ce am avut mai bun.

Ăsta e obiectivul meu înaintea fiecărei partide. Să știu că am făcut tot ce a depins de mine, că am luptat pentru fiecare punct", a declarat Collins după meci.

În semifinale va da peste campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko. 

"O cunosc foarte bine pe Ostapenko. Sunt nerăbdătoare, este genul de meci pe care fanii îl apreciază. Jelena este o luptătoare, a câștigat Roland Garros-ul. E o oportunitate unică pentru mine, așa că voi profita de moment".

În cealaltă semifinală a turneului Premier Mandatory de la Miami se vor înfrunta Viktoria Azarenka și Sloane Stephens.

Citește și:
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Liga 3
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
A venit decizia în litigiul lui Laurențiu Reghecampf cu Universitatea Craiova
Superliga
A venit decizia în litigiul lui Laurențiu Reghecampf cu Universitatea Craiova
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Campionate
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Orașul din România care a „dat” un stadion pe o pădure » Locul ascuns despre care nici localnicii nu știu
Atletism
Orașul din România care a „dat” un stadion pe o pădure » Locul ascuns despre care nici localnicii nu știu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (3)
pedro_nr1
pedro_nr1  •  29 Martie 2018, 21:27
Postat de ludasmatyi pe 29 Martie 2018, 17:03

A castigat pe merit,fara nici un noroc...a jucat un tenis de inalta clasa,cu care putea sa bate pe oricare jucatoare din top 10 !! Foarte multe jucatoare din subsolul clasamentului pot castiga cu jucatoarele care se bat in piept ca sint cele mai bune din lume.De la Lauren Davis pana la D.Collins nivelul tenisului nu se vede in clasament.Valoarea multor jucatoare este mult peste clasament cum de altfel foarte multe jucatoare de top,nu merita locul ocupat...cea ce inseamna ca clasamentul nu este una corecta,este de conjunctura si de noroc...punctele sint puncte si jocul este cu totul altceva!!!

hai ca ti-ai dat cu stangu'n dreptu' ... pai ce declari tu despre "noroc" la inceputul si sfarsitul comenatriului tau, pare o contradictie crasa demna de un habarnist ca tine :)

ludasmatyi
ludasmatyi  •  29 Martie 2018, 17:03

A castigat pe merit,fara nici un noroc...a jucat un tenis de inalta clasa,cu care putea sa bate pe oricare jucatoare din top 10 !! Foarte multe jucatoare din subsolul clasamentului pot castiga cu jucatoarele care se bat in piept ca sint cele mai bune din lume.De la Lauren Davis pana la D.Collins nivelul tenisului nu se vede in clasament.Valoarea multor jucatoare este mult peste clasament cum de altfel foarte multe jucatoare de top,nu merita locul ocupat...cea ce inseamna ca clasamentul nu este una corecta,este de conjunctura si de noroc...punctele sint puncte si jocul este cu totul altceva!!!

matheus9999
matheus9999  •  29 Martie 2018, 15:10

Fata asta merita tot respectul! A trecut la tenisul profesionist doar dupa absolvirea unei facultati bune din State.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează