INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Real Madrid e gata să achiziţioneze un titular de la Barcelona! » Florentino Perez, dispus să-i plătească clauza de reziliere

foto: reuters
foto: reuters

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat joi, 29 martie 2018 22:11

Samuel Umtiti (24 de ani), fundaşul central de la FC Barcelona, continuă să se afle în centrul atenţiei în această săptămână. Conducerea clubului catalan nu ar fi fost de acord cu noul salariu cerut de francez, iar Diario Gol scrie că Real Madrid va încerca să profite de situaţia neclară a acestuia.

Potrivit sursei citate, un alt club important al Europei, Manchester United, s-a interesat mai întâi de Umtiti, iar Jose Mourinho chiar ar fi vorbit personal cu apărătorul catalanilor, propunându-i acestuia un salariu de 9 milioane de euro anual pe "Old Trafford".

Astfel, oferta venită din Premier League l-ar fi făcut pe fundaşul Barcelonei să solicite un salariu similar oficialilor de pe "Camp Nou", variantă neagreeată de aceştia, în condiţiile în care Umtiti ar fi urmat să încaseze aceeaşi sumă de bani precum Andres Iniesta sau Luis Suarez.

Acum, Real Madrid ar încerca să profite şi ea de situaţia fostului jucător de la Olympique Lyon şi să îl aducă în vară pe "Santiago Bernabeu". Florentino Perez consideră că acest transfer nu ar trebui ratat, având în vedere tinereţea şi calităţile excelente ale fundaşului de la marea rivală din campionat, iar preşedintele madrilenilor ar fi chiar dispus să achite clauza de reziliere a lui Umtiti, în valoare de 60 de milioane de euro.

Sosit în 2016 la Barcelona, Umtiti a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu formaţia blaugrana, iar până în prezent şi-a trecut în cont Cupa şi Supercupa Spaniei.

33de partide a bifat Samuel Umtiti, în acest sezon, pentru FC Barcelona, fiind al optulea cel mai folosit jucător de Ernesto Valverde

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga

Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis

După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon

FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (1)
dinamo100
dinamo100  •  30 Martie 2018, 08:58

Umtiti e un jucator bun, insa aceasta "licitatie" e o greseala. Atunci cand se vehiculeaza sume atat de mari, jucatorul acela ajunge sa poarte o mare presiune pe umerii sai si nu mai evolueaza la potential maxim. Nici Neymar nu cred ca a facut o miscare desteapta plecand la PSG. E important ca jucatorul sa isi pastreze simtul realitatii si sa nu se ia doar dupa milioanele fluturate de niste sefi de club.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează