FOTBAL  »  Superliga  »  ALEGERI FRF, 18 APRILIE

Lupescu vrea să facă o schimbare importantă în fotbalul românesc: "De ce să nu fie ca în Premier League?"

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 aprilie 2018 12:04

Ionuț Lupescu, 49 de ani, a declarat că intenționează să implementeze un sistem competițional primăvară-toamnă în fotbalul românesc.

"Putem face un sezon primăvară-toamnă, iar apoi să facem, de exemplu, un turneu în sală, de unde pot veni alte venituri din televizări. Să ne gândim la un sezon primăvară-toamnă. Trebuie să ne gândim cum putem să nu mai avem atât de multe costuri.

De asemenea, când sunt turnee finale, odată la doi ani, putem introduce Cupa Ligii. Toată lumea spune că Premier League e unul dintre cele mai atractive campionate. Ei joacă aproape non-stop. Noi nu putem juca iarna. De ce nu jucăm invers? Nu sunt lucruri pe care eu vreau să le decid singur, vreau să dezbatem toate aceste aspecte.

Când am văzut un meci din Cupa României pus în februarie, cu 16 spectatori la Mediaș, mi s-a părut o mare batjocură. E o nepricepere, o desconsiderare a celei mai frumoase competiții din România", a declarat Lupescu, la TV Digi Sport.

"Teamă am avut când jucam împotriva lui Maradona. Acum simt o mare plăcere întorcându-mă în România. Vreau să pun în slujba fotbalului românesc ceea ce am învățat în străinătate. Dezvăluirile făcute de Burleanu în ultima vreme sunt denaturate"
Ionuț Lupescu

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (8)
fibra
fibra  •  16 Aprilie 2018, 09:26

Cea mai mare aberatie.Pana si Rusia de vreo doi ani a trecut la Toamna-Primavara si acolo chiar e iarna. La noi iarna aceasta a tinut vreo trei saptamani. Sa nu mai spun ca la 23 de grade un fotbalist a spus ca i-a deranjat caldura.

1668012466755844
Cornel Burcea  •  15 Aprilie 2018, 21:29

Daca pui fotbalisti in administratie se intampla ca si cu Gica Popescu milionar fiind s-a majit nu mai spun de perioada Sandu +Dragomir care neau dus in subsolul clasamentului european. Prunea sa vada de treaba lui ca numai gura fapte ioc . Fosti jucatori sa ocupe tehnicul adica in iarba nu cu bani

iulian1952
iulian1952  •  15 Aprilie 2018, 18:04

NU TE DUCE MINTEA DELOC . TU COMPARI ROMANIA CU ANGLIA ? ESTI DUS RAU DE TOT CU CAPU' .

Vezi toate comentariile (8)
Comentează