INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CAMPIONATUL MONDIAL 2018

CAMPIONATUL MONDIAL 2018. VIDEO Alarmă la Germania: nu s-a mai întâmplat de 32 de ani » "Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă la Mondial”

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 03 iunie 2018 09:25

Germania a pierdut amicalul cu Austria, 1-2, și a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie. Manuel Neuer a jucat din nou, după 259 de zile. A scăpat de accidentare, va fi portarul și căpitanul Mannschaftului în Rusia. ”El e unicul de care sunt mulțumit”, spune selecționerul Joachim Löw.

Pentru nemți, mai sunt doar două săptămâni. Atât. Pe 17 iunie, joacă primul meci la Mondial, împotriva Mexicului. Și, deocamdată, nu au decât un singur motiv de bucurie: s-a întors căpitanul, goalkeeperul numărul 1. După 259 de zile, Manuel Neuer a apărat din nou poarta Mannschaftului. Nu mai are dureri la piciorul la care a suferit fractura de metatarsian și va fi în Rusia. A trecut cel mai important test, amicalul cu Austria.

Mai mult de atât, Neuer pare că n-a pierdut nicio clipă. E deja în formă. "El e unicul de care sunt mulțumit. O frumoasă revenire după o absență atât de lungă. A reacționat foarte bine în unele situații dificile", a declarat Joachim Löw. 

Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului

"Această înfrângere e îngrijorătoare"

Selecționerul era supărat. Alb-negrii au pierdut al doilea meci consecutiv și au 5 partide la rând fără victorie. Nu au mai învins din 8 octombrie, încheind atunci o serie de 7 succese!

"Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă la Mondial", a răbufnit Jogi, de 12 ani pe banca naționalei. Această înfrângere e îngrijorătoare. Am greșit multe mingi în repriza a doua, ne-am complicat viața, am observat multe lucruri făcute prost pe teren". 

Bild a încheiat elocvent cronica de la Klagenfurt: "Rareori l-am văzut atât de furios pe Löw". 

32 de ani trecuseră de la ultima înfrângere a nemților în fața Austriei

"Am fost foarte dezamăgit de ce am văzut contra Austriei. Rareori mi s-a întâmplat să fiu nevoit să suport o asemenea înfrângere. Mai e mult de muncă. Nu înnebunim, ne păstrăm calmul, dar sunt atâtea lucruri de corectat în următoarele 14 zile" Joachim Löw, selecționer Germania

"După pauză, n-am mai jucat fotbal. Avem încă dificultăți în exprimarea pe teren. Totuși, pentru mine trecuseră doi ani de când nu mai purtasem tricoul naționalei. M-am bucurat de revenire" Marco Reus, mijlocaș Germania

Citește și:
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Superliga
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Superliga
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează