FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

EXCLUSIV Se naște o nouă forță în Liga a 2-a! Antrenorul a fost schimbat, iar planurile sunt mari: "Am discutat și cu Petrolul, dar am ales să vin aici"

Articol de - Publicat marti, 19 iunie 2018 15:47

Discuțiile dintre Sportul Snagov și FC Brașov au eșuat în ultimul moment, însă formația care evoluează la Ștefănești își continuă activitatea și se pregătește serios pentru următorul sezon.

Snagovul a renunțat la Valeriu Răchită și l-a adus în locul acestuia pe Gyuszi Balint, fostul tehnician de la Miercurea Ciuc și ASA Târgu Mureș, care a semnat pe doi ani. Iar planurile sunt mari la Snagov.

"E o provocare pentru mine. Voiam să antrenez la Liga a 2-a. Mă bucur că mi s-a oferit această oportunitate. Am discutat și cu Petrolul. Dar aici oamenii au fost perseverenți.

Vrem să jucăm un fotbal frumos și să ne batem pentru locurile fruntașe. Ne propunem promovarea, dar în acest sezon, în care vor fi echipe importante în Liga a 2-a nu este obligatorie", a zis Balint.

Discuțiile cu Brașov au picat în ultimul moment

Gyuszi Balint cunoaște negocierile cu AS SR Brașov pentru ca Sportul Snagov să preia numele și să se mute în Brașov. E dezamăgit că totul a căzut în ultimul moment, însă e convins că Snagovul poate face o figură frumoasă în sezonul următor.

"Au fost discuții ca echipa să meargă la Brașov. La un moment dat totul era bătut în cuie, cel puțin la nivel verbal. Au intervenit ceva probleme când s-au apropiat de semnarea actelor și totul a picat.

Pentru mine ar fi fost o chestie extraordinară să antrenez FC Brașov. A contat mult însă că șefii m-au vrut și am ales FC Snagov. Pot face o echipă bună, să atrag jucători buni", a mai zis Balint.

35734888 1818487481548215 271158460970696704 n

"Rămâne un nucleu de jucători din sezonul trecut, dar vom aduce juccători importanți care să ne ajute să facem un sezon bun la anul. Pot veni chiar jucători cu experiență la Liga 1" Gyuszi Balint

"Clubul este foarte stabil din punct de vedere financiar. Putem face lucruri frumoase. E bine că nu e presiune cu vreun obiectiv impus, ne putem dezvolta cum trebuie" Gyuszi Balint

"La Snagov se construiește o echipă frumoasă. Proiectul este foarte interesant. Noul patron, Victor Angelescu, e un băiat tânăr, ambițios, care își dorește să facă o echipă solidă. Pe Gyuszi eu îl consider un antrenor de top pentru România, care pe viitor sigur va antrena în Liga 1. Mă refer la viitorul apropiat. Îl cunosc bine și sunt convins că Snagovul va fi foarte puternică" Bogdan Apostu 

Citește și:
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Superliga
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Superliga
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Campionate
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Superliga
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează