FOTBAL  »  Superliga  »  ANTRENOR

EXCLUSIV Pandele a anunțat staff-ul Voluntariului pentru sezonul următor: 5 localnici-surpriză în staff! S-au strâns toți steliștii

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 iunie 2018 11:04

Staff-ul tehnic al celor de la FC Voluntari va suferi o schimbare radicală în perioada imediat următoare.

Daniel Oprița este antrenorul ales de Florentin Pandele pentru a-i lua locul lui Adrian Mutu, "Briliantul" căzut în dizgrație. 

Oprița, care în sezonul trecut a antrenat-o în prima parte a campionatului pe Juventus București, îl va avea consilier pe Gabi Popescu, jucător important al României la Mondialul din 1998. Fostul stelist Florentin Dumitru va fi director sportiv, iar un alt membru din staff va fi Iulian Miu. Marea surpriză o reprezintă însă numele managerului general al echipei, post ce urmează să fie ocupat de Ioan Andone, ultima oară antrenor la Dinamo.

Interesant este faptul că toți cei enumerați mai sus sunt domiciliați în Voluntari.

Ce se întâmplă cu Mutu? 

Momentan, nici Mutu, nici staff-ul său nu au demisionat. Aceștia au transmis conducerii că nu vor să plece datorită faptului că și-au îndeplinit obiectivul, salvarea echipei de la retrogradare. Totuși, clubul le-a trimis notificări prin avocați pentur a-i convinge să-și rezilieze contractele. 

"Briliantul" nu s-a lăsat mai prejos și a transmis, tot prin intermediul avocaților, că nu poate să-și dea demisia! Tehnicianul de 39 de ani e nemulțumit pentru că nu a fost înștiințat de nimeni din conducere că va fi dat afară, toate informațiile apărute în ultima vreme fiind captate din presă! 

Niculescu a refuzat!

Inițial, Florentin Pandele, primarul din Voluntari, se orientase către Claudiu Niculescu, antrenorul care a reușit cele mai mari performanțe din istoria echipei, câștigarea Cupei și a Supercupei în 2017. Totuși, "Lunetistul" a refuzat să se mai întoarcă la Voluntari, clubul care l-a dat afară la începutul acestui play-out. 

În plus, sursele GSP.ro informează că acesta a refuzat să mai revină la Voluntari și din cauza lui Robert Frunză, președintele Consiliului de Administrație al ilfovenilor, cel care a complotat debarcarea lui Niculescu, dar și cel care l-a lucrat pe Mutu în ultima perioadă să fie mazilit de la echipă.

Citește și:
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Superliga
„Baciu trebuie să plece, săracul” » Gigi Becali numește noul antrenor fără să mai țină cont de galerie: „Mâine l-aș pune! E vorba de averea mea”
Gestul grăitor al lui Marius Baciu imediat după 0-5 în Bănie
Superliga
Gestul grăitor al lui Marius Baciu imediat după 0-5 în Bănie
Cristi Chivu, despre ce s-a întâmplat la pauză: „Le-am spus-o. Este adevărul absolut și este ceea ce gândesc”
Campionate
Cristi Chivu, despre ce s-a întâmplat la pauză: „Le-am spus-o. Este adevărul absolut și este ceea ce gândesc”
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (17)
1391972634181505
Adrian Popescu  •  22 Iunie 2018, 15:27

A si o masura buna! Postul lui Leasa, seful microbuzelor din Ilfov dat lui Andone! Decizie buna sportiv dar care arata ca si Andome a luat-o politic ceea ce este jignitor pentru acest om care pe vremuri a facut gesturi catre tribuna oficiala...sa fie viata asa grea pentru el?

1391972634181505
Adrian Popescu  •  22 Iunie 2018, 15:21

Sa o luam sistematic...Surpriza este rolul lui Gabi Popescu, multimilionar, omul cu blocurile din Padurea Baneasa, din cauza caruia si-a vandut Popescu Gica locuinta din Pipera! Omul este ca bani alaturi de Hagi si Ilie Dumitrescu, in top trei la bani ai fostilor fotbalisti, fara Lucescu si Iordanescu! In rest PSD-isti de nadejde! Cel mai cunoscut caz de sluga, este postul de director sportiv in locul lui Galamaz, o sa fie Florentin, membru PSD, fost sef al complexului National pe vremea lui Oprescu, schimbat de Firea cum a venit, acum recuperat de partid...

montgomerry
montgomerry  •  22 Iunie 2018, 15:21

Cuibul de viespii.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează
Close