FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Bratu își caracterizează puștii din lot: "Abia acum e New Dinamo"

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iunie 2018 19:38

Florin Bratu a anunțat că e gata să mizeze pe tineri. Fotbaliști ca Mihai Neicuțescu, Denis Ciobotariu și Andrei Tîrcoveanu vor avea șanse de a prinde prima echipă în noul sezon. 

"A fost o perioadă dificilă, s-a lucrat foarte mult pe partea fizică, dar jucătorii au răspuns bine. Ei erau obișnuiți să plece la munte sau în străinătate, dar eu am preferat să rămânem la Săftica.

O parte din ei sunt tineri, cu excepția lui Axente, pe care mă voi baza și sper ca el să înscrie cât mai multe goluri. Sorescu, Ciobotariu, surprize plăcute. Târcoveanu vine cu un plus de tehnică, dar mă aștept la o reacție și mai bună, iar Dima a revenit de la Sepsi, unde a fost împrumutat.

Pe toți îi voi vedea în amicalele ce vor urma. Și Moldoveanu este un atacant de viitor, a demonstrat că poate fi o soluție, dar și Neicuțescu. Avem 10 jucători sub 21 de ani, deci acum putem vorbi despre New Dinamo, iar echipa asta se va bate până la final pentru obiectivele pe care le va avea.

Cred că Dinamo poate lua un trofeu, dar nu va fi ușor. Este mult de muncă, dar cu posibilitățile de acum, înțelegerea jucătorilor, putem face o figură frumoasă în campionatul următor", spus Bratu la TV Digi Sport.

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (7)
englezu
englezu  •  30 Iunie 2018, 03:34

Când nu ai bani multi, singura cale de urmat este cea urmată de Dinamo în prezent : tinerii !!! Desigur, nu vor fi rezultate imediat, dar sunt șanse mari să construiești o echipa solida, competitivă și, de ce nu, o echipă românească 100% ! Florin Bratu, ai ales calea corecta, chiar daca la inceput va fi foarte greu ! Nu te lasă doborât de cârcotași și rau-voitori ! Important este sa crezi in ceea ce faci ! Mult succes, Florine !

geo.b.
geo.b.  •  30 Iunie 2018, 00:12

Asa trebuia facut inca de cand au intrat in insolventa,decat sa se chinuie in fiecare an cu "mercenari".Asa stiai macar ca ai pierdut pe mana unor copii care pe viitor vor deveni certitudini,decat sa pierzi pe mana "mercenarilor" platiti regeste,cu bani pe care nu-i merita.

190192461671697
Mario Mario  •  29 Iunie 2018, 23:38

Da...Tarcoveanu ..frana in jos..inpins de mare jucator Belo..prieten de fam...mare jucator..bv Bratu..stai ***..felicitari

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează