SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2018

SIMONA HALEP LA WIMBLEDON. Simona Halep recunoaște că a făcut două mari greșeli la Wimbledon: "Probabil aș fi câștigat meciul cu Hsieh dacă faceam asta"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 08 iulie 2018 09:28

Simona Halep, 26 de ani, locul 1 WTA, a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh, 32 de ani, locul 48 WTA, scor 6-3, 4-6, 5-7. 

După meci, Simona Halep a vorbit despre evoluția sa la Wimbledon și despre cele două greșeli majore pe care le-a făcut și care au dus la eliminarea sa.

"Tactica pe care mi-a spus-o Darren (n.r. Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep ) a fost foarte bună. Probabil că aş fi câştigat meciul dacă puneam în practică ceea ce mi-a spus el. Dar nu am putut, probabil din cauza oboselii. Dar am încercat să lupt, să mă agăţ de fiecare minge. Totuşi, nu am respectat prea mult ce aveam de făcut şi nu am fost inspirată. E o dezamăgire că am condus atât de mult şi nu am putut să termin.

Faptul că nu am avut un meci oficial până la Wimbledon a fost un minus. Dar nu puteam să le fac pe toate. Am ajuns până în finală la Roland Garros, iar de atunci a trecut puţin timp. Am încercat să îmi ajustez jocul, dar nu a mers aşa cum voiam", a declarat Simona Halep, potrivit TV Digi Sport.

Citește și: Simona Halep, primele explicații după eliminarea incredibilă în turul 3: "Am fost neprofesionistă" » Ce urmează: "Vreau să mă răsfăț"

Citește și:
Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB
Superliga
Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Altele
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum a fost primit Mihai Stoica la Târgoviște, după ultimele dezvăluiri de la FCSB

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (21)
ray51
ray51  •  09 Iulie 2018, 09:24

Las-o pe Serena, vezi mai degraba ce bine sta si joaca Ostapeanka,,, Si are si traseul bun. Poate Kerber sa-i stea in cale, altfel finala o prinde in carti.

764468963651742
Ilie Golombioschi  •  08 Iulie 2018, 21:55

Fruntea sus Simona Halep, urmeaza campania din America, cucereste-o!

loko1
loko1  •  08 Iulie 2018, 19:14
Postat de Nicholas Pantea pe 08 Iulie 2018, 15:48

Am incetat demult sa urmaresc meciurile lui Simona Halep. Ea este o " jucatoare " de tenis iar nu o atleta. Joaca la nimereala , cum pica ! Nu poate fi pusa in categoria jucatoarelor mari , dupa atatea ani de tenis inca nu a ajuns la maturitate .

Nae ai dat fotbalul pe tenis ?Asa jucai și tu fotbal.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează