FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Copos anunţă: „Nu mă pot retrage!”

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 februarie 2008 00:00

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat azi într-o conferinţă de presă: „Nu am vrut să vînd oricui, cu orice preţ clubul Rapid. Am dorit să găsesc un investitor mai puternic ca mine din punct de vedere financiar. Pentru că nu am găsit această potrivită trebuie să vă spun că nu mă pot retrage!”

 

Copos a mai spus: „Nu pot să uit niciodată poziţia inflexibilă pe care o are Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte stadionul. Acest stadion trebuie demolat şi construit un alt stadion în locul respectiv. Au fost totuşi cluburi unde s-a putut. Bravo clubului Dinamo. Bravo unor comunităţi centrale cum sînt Piarta Neamţ sau Mioveni...”

Patronul Rapidului a continuat: „Este prea important acum să ne realizăm obiectivele. Am datoria morală să fiu alături de jucători, am datoria morală să fiu alături de conducerea clubului, am datoria morală să fiu alături de conducerea tehnică.

Copos a afirmat: „Rapid este pregătit pentru acest retur. Mai avem doi fotbalişti care sînt la negocieri şi cred că azi vor deveni jucătorii Rapidului. Cred că Rapid şi cu CFR Cluj au prima şansă.

tot despre Rapid pe rapidisti.ro 

Citește și:
Cutremur în Europa! Clubul legendar, cu 6 titluri în palmares, a fost exclus din fotbalul profesionist!
Campionate
Cutremur în Europa! Clubul legendar, cu 6 titluri în palmares, a fost exclus din fotbalul profesionist!
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
TAS a dat verdictul în scandalul verii! Ce se întâmplă cu barajele organizate de FRF
Liga 3
TAS a dat verdictul în scandalul verii! Ce se întâmplă cu barajele organizate de FRF
Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (70)
 •  22 Februarie 2008, 21:22

e un fanfaron ca si jiji, borcea si toti miticii si georgeii din fotbalul patronat cu o mare sila de sandel.

 •  22 Februarie 2008, 20:35

pentru toti stelisitii si dinamovisitii sa moara de ciuda k n-a plecat Copos cu bune cu rele a investit bani in Rapid poate a si castigat dar oricare oricat de multi bani ar avea orice om in viata se gandeste sa mai si castige noi suntem Rapid un mit ce nu poate fi destramat nu ma intereseaza dak Copos a zis la misto k se retrage ceea ce nu cred imi pare bine k a ramas cu el Rapidu e oricum mai puternic acu ce sa faca si omu baga si el in echipa cat poate asta vine de la un rapidist de la un rapidist care e cu suflteu alaturi de echipa nu trebuie sa uram echipele adverse ci mai mult sa tinem cu Rapid k asta ne va face mai puternici nu suntem noi mai smechieri dak ne bagam p.... in steaua si in dinamo mai bine sa fim alaturi de Rapid asta o spun pentru toti rapdidistii sa moara dusmnaii de ciuda indiferent k vom fi in divizia B C sau D cu Rapid pana la moarte pentru k Rapid e mai mult decat un lot de fotbalistii e clubul nostru al suporterilor adevarati Forza Rapid

 •  22 Februarie 2008, 19:25

E o vorba romaneasca domnilor care zice asa :"cainele nu fuge niciodata de la macelarie". Cine o fi cainele si unde o fi macelaria ?

Vezi toate comentariile (70)
Comentează