SPORTURI  »  ALTELE  »  HIGHDIVING

INTERVIU Constantin Popovici, primul român care a sărit de la 27 de metri: "E o diferență uriașă, trebuie să ai grijă să nu aterizezi în cap!"

Constantin Popovici parcă plutește deasupra clădirilor din Copenhaga FOTO Guliver/GettyImages
Constantin Popovici parcă plutește deasupra clădirilor din Copenhaga FOTO Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 august 2018 10:45

Constantin Popovici, primul român care a sărit de la 27 de metri în competiția de highdiving Red Bull Cliff Diving, povestește experiența unică de la Copenhaga.

Fără condiții în România, Constantin Popovici este, la 29 ani, cel mai cunoscut săritor în apă din România. În 2009, la Roma, a șocat cu un loc 8 la Campionatul Mondial, deși se antrena, în Capitală, pe saltele! Astfel l-a surprins și echipa Gazetei care l-a vizitat, anul trecut, la bazinul "Lia Manoliu" din Capitală. Alături de ceilalți colegi, la două clădiri distanță de platformă, realizând salturi pe saltele.

Ieri, GSP l-a sunat pe tânărul care a prins locul 7 în competiția de highdiving Red Bull Cliff Diving. Unde a sărit, la Copenhaga, în Danemarca, de la 27 de metri și a fost considerat surpriza weekendului!

- Felicitări, Constantin! Cum ai ajuns să sari la Copenhaga?
- Vă mulțumesc! Știți, probabil, că am beneficiat de un wildcard. În general, sunt 10 săritori și 4 invitați. Eu aveam experiență în highdiving, voi sări la Marmeeting, un concurs unde te lansezi de la o înălțime mai mare, 28 de metri. Așa că le-am cerut, inițial, să mă antrenez alături de ei. Așa m-au observat și mi-au propus să o fac.
- Ai avut succes!
- Da, am fost plăcut surprins. Toți m-au lăudat. Am sărit de la 27 de metri, de pe Opera din Copenhaga. Să știi că e foarte greu chiar și pentru cineva care sare în mod constant! De exemplu, doi băieți s-au accidentat înainte de competiție.

Vase de croazieră, Cirque du Soleil în Las Vegas

- Care sunt riscurile?
- Te poți lovi urât la contactul cu apa. Gândește-te, la probele olimpice sari de la 10 metri, de exemplu, aici e aproape triplul înălțimii. E foarte periculos, nu trebuie să cazi în cap. E alt stil de sărit. Trebuie să aterizezi în picioare!

- Te-a ajutat experiența Cirque du Soleil?
- Da, am făcut spectacole pe un vas de croazieră. Am lucrat și la Cirque du Soleil, în Las Vegas. Spectacolul se numea O: The Aquatic. Iar acum sunt stabilit în Italia, unde lucrez la un parc de distracții uriaș, aflat la mare, la 40 de kilometri de Roma, în Villaggio Laurentum. Se numește Zoomarine. Aici, practic, mă și antrenez.
- La lotul României ai mai fost convocat?
- La Europene nu am participat, pentru că eu i-am rugat pe cei din România să mă antrenez în Italia și nu s-a putut asta. Însă voi intra în programul olimpic.

Vrea la Tokio

- Obiectivul e Tokio 2020, da?
- Vă dați seama! Asta pentru că aceste concursuri de cliff diving nu reprezintă sporturi olimpice, astfel încât federația nu este interesată de ele. Însă eu încerc să îmbin programul de highdiving și săriturile de la platforma de 10 metri.
- Ai speranțe pentru condiții mai bune în țară?
- Sunt niște copii buni acum, de perspectivă, ar merita condiții mai bune! Juniori. Sper la mai bine, e un sport frumos.

2009
este anul în care a început competiția Red Bull Cliff Diving

23
este locul pe care a terminat Popovici la Jocurile Olimpice de la Beijing, 2008

Clasamentul etapei a 5-a cliff diving, Copenhaga

1. Gary Hunt (Marea Britanie) 453,70 puncte
2. Steven LoBue (SUA) 431,80 puncte
3. Jonathan Paredes (Mexic) 419,75 puncte
...
7. Constantin Popovici (wildcard) (România) 375,10 puncte


Citește și:
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League”
Superliga
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (1)
zagna
zagna  •  29 August 2018, 11:53

De ce sa nu-l lase sa se antreneze in Italia ? Mentalitate bolșevică ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează