FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIGA NAȚIUNILOR

Liga Națiunilor, rezultate // FOTO Germania și Franța au remizat în prima etapă » Țara Galilor a făcut scorul zilei

FOTO: Reuters +14   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 06 septembrie 2018 20:51

Astăzi s-au disputat primele meciuri din Liga Națiunilor, noua competiție propusă de UEFA înainte de preliminariile Euro 2020. Germania - Franța, duelul vedetă al rundei 1, au încheiat la egalitate, scor 0-0. 

  • Cu excepția duelurilor României, meciurile din Liga Națiunilor nu sunt televizate la noi. 
  • Sistemul de calificare la Euro 2020 prin Liga Națiunilor este explicat la finalul articolului

Deși ambii selecționeri au trimis cele mai bune echipe în teren, nemții și francezii au reușit să se anihileze reciproc, iar tabela a rămas neschimbată până la final. Cea mai mare ocazie a meciului a avut loc în minutul 75: Ginter a trimis excelent cu capul mingea primită dintr-o centrare, dar Areola a respins miraculos în corner.

În celelalte meciuri, Țara Galilor a făcut spectacol cu Irlanda, scor 4-1, Bulgaria s-a impus în deplasarea din Slovenia, 2-1, iar Ucraina a învins-o pe Cehia grație unui gol marcat în prelungiri, scor 2-1. Toate rezultatele mai jos!

LIGA A 

FINAL Germania - Franța 0-0
Grupa 1: Germania, Franța, Olanda

Echipe de start:

Germania: Neuer - Ginter, Boateng, Hummels, Rudiger - Kimmich, Kroos - Muller, Goretzka, Werner - Reus
Rezerve: Ter Stegen - Tah, Sule, Schulz, Sane, Petersen, Kehrer, Havertz, Gundogan, Draxler, Brandt

Franța: Areola - Pavard, Varane, Umtiti, Lucas - Pogba, Kante, Matuidi - Mbappe, Giroud, Griezmann
Rezerve: Costil, Lecomte - Dembele, Fekir, Lemar, Mendy, N'Zonzi, Rami, Sidibe, Thauvin, Tolisso

 
 

Liga B

FINAL Cehia - Ucraina 1-2
A marcat: Schick 4 / Konoplyanka 45+3, Zinchenko 90+3

*startul meciului este întârziat din cauza unei pene de curent
*partida a început după o întârziere de 15 minute 
Grupa 1: Cehia, Slovacia, Ucraina

FINAL Țara Galilor - Irlanda 4-1
Au marcat: Lawrence  6, Bale 18, Ramsey 37, Roberts 56 / S. Williams 67
Grupa 4: Danemarca, Irlanda, Țara Galilor

Liga C

FINAL Norvegia - Cipru 2-0
A marcat: Johansen 21, 42

FINAL Slovenia - Bulgaria 1-2
A marcat: Zajc 40 / Kraev 3, 59
Grupa 3:
Slovenia, Norvegia, Bulgaria, Cipru 

LIGA D

FINAL Kazahstan - Georgia 0-2 
Au marcat: Chakvetadze 69, Maliy 74

FINAL Letonia - Andorra 0-0
Grupa 1: Georgia, Kazahstan, Letonia, Andorra

FINAL Armenia - Liechtenstein 2-1
Au marcat: Pizzelli 31, Barseghyan 76 / Wolfinger 33

FINAL Gibraltar - Macedonia 0-2
A marcat: Trickovski 19, Alioski 35
Grupa 4: Armenia, Liechtenstein, Gibraltar, Macedonia 

CONTEXT: În funcție de rezultatele obținute în Liga Națiunilor, România poate intra într-o urnă mai bună la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2020. În plus, dacă nu se califică din preliminariile clasice la EURO 2020, “tricolorii” mai pot avea o șansă la play-off, dar trebuie mai întâi să termine măcar pe locul 2 în Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Serbia, Muntenegru și Lituania. Citește AICI ghidul complet al Ligii Națiunilor!

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Nationala
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (27)
robby73
robby73  •  07 Septembrie 2018, 11:58
Postat de utilizator șters pe 07 Septembrie 2018, 09:34

Posibil, m-am luat strict dupa primul 11, nu am vzut meciul. Totusi lotul arata prea asemanator si sincer sa fiu, nu inteleg ce poate vedea cineva in Timo Werner. Pe bune, cred ca e unul din cei mai slabi jucatori ajunsi in ultimii ani in nationala Germaniei. Faptul ca a marcat niste goluri nu ma convinge, nu prea l-am vazut marcand in meciurile tari, cand ai un colectiv ca al lor si joci pe o pozitie ofensiva contra unor adversari carora le incarci lejer 3-4 goluri, ai sanse bune sa marchezi goluri. Si nu prea e atacant, asta a fost ideea lui Low mai mult, chiar sunt curios daca aseara a jucat sau nu pe post de varf.

Reuss a jucat varf. Oricum greu contra aparari franceze(indiferent cine).

utilizator șters
utilizator șters  •  07 Septembrie 2018, 09:34
Postat de robby73 pe 07 Septembrie 2018, 09:23

Buna maxp ! Deci aici nu îți dau dreptate. Löw schimbat sistemul de joc și 5 jucatori au jucat pe poziții noi. E adevărat, Werner a jucat un CM foarte slab. Dar cine a jucat bine în Rusia ? În 18 meciuri , a dat totuși 8 goluri. Dacă ai un atacant ca Werner, trebuie să îl lași să joace. Am văzut meciul și trebuie să spun că Franța a dezamăgit. Nu am avut niciodată imprws

Posibil, m-am luat strict dupa primul 11, nu am vzut meciul. Totusi lotul arata prea asemanator si sincer sa fiu, nu inteleg ce poate vedea cineva in Timo Werner. Pe bune, cred ca e unul din cei mai slabi jucatori ajunsi in ultimii ani in nationala Germaniei. Faptul ca a marcat niste goluri nu ma convinge, nu prea l-am vazut marcand in meciurile tari, cand ai un colectiv ca al lor si joci pe o pozitie ofensiva contra unor adversari carora le incarci lejer 3-4 goluri, ai sanse bune sa marchezi goluri. Si nu prea e atacant, asta a fost ideea lui Low mai mult, chiar sunt curios daca aseara a jucat sau nu pe post de varf.

robby73
robby73  •  07 Septembrie 2018, 09:24
Postat de robby73 pe 07 Septembrie 2018, 09:23

Buna maxp ! Deci aici nu îți dau dreptate. Löw schimbat sistemul de joc și 5 jucatori au jucat pe poziții noi. E adevărat, Werner a jucat un CM foarte slab. Dar cine a jucat bine în Rusia ? În 18 meciuri , a dat totuși 8 goluri. Dacă ai un atacant ca Werner, trebuie să îl lași să joace. Am văzut meciul și trebuie să spun că Franța a dezamăgit. Nu am avut niciodată imprws

Nu am avut niciodata impresia că franța ar putea castiga meciul. Mai repede germania.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează