INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BILBAO - REAL MADRID 1-1

Fără strălucire » Real Madrid face primul pas greșit în noul sezon! Golul lui Isco aduce un punct echipei lui Lopetegui

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 septembrie 2018 23:38

Real Madrid a oprit seria victoriilor din acest început de campionat. A remizat la Bilbao, scor 1-1, într-un meci plin de ratări, mai ales la poarta gazdelor.

Cu Cristi Ganea doar în tribună, Athletic Bilbao a deschis scorul în minutul 32. O pasă în fața porții a fost bâlbâită de Williams și Muniain. Al doilea a reușit până la urmă să trimită mingea în plasă.

Real Madrid a egalat după pauză, când a presat mult mai mult. Bale a trimis o centrare perfectă în marginea careului mic, de unde Isco a trimis simplu, cu capul (64), la doar 3 minute după ce intrase pe teren.

S-a terminat egal, 1-1, așa cum s-au sfârșit, de fapt, și ultimele două meciuri dintre Real Madrid și Athletic Bilbao (0-0 în decembrie 2017 și 1-1 în aprilie 2018).

Real Madrid strânge 10 puncte, este pe locul 2, cu două în urma Barcelonei, care are maximum de puncte în primele 4 jocuri. Bilbao rămâne neînvinsă, are 5 puncte, urcă pe 4, la egalitate cu Atletico Madrid și Betis.

Echipele:

Bilbao: Simon - de Marcos, Alvarez, Martinez, Berchiche - R. Garcia, D. Garcia - Benat (Rico 81), Susaeta, Muniain (Capa 54) - I. Williams (M. San Jose 76)

Real Madrid: Curtois - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Ceballos (Casemiro 46), Kroos, Modrici (Isco 61) - Bale (Lucas 75) Benzema, Asensio

Citește și:
Și-au confirmat relația și a făcut senzație, într-o rochie minusculă, la ziua jucătorului: „E timpul!”
Hochei
Și-au confirmat relația și a făcut senzație, într-o rochie minusculă, la ziua jucătorului: „E timpul!”
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Superliga
A apărut filmarea finală cu Bîrligea și Antonia: ce a ieșit din imaginile prin care și-au pus suporterii în cap
Despărțire după 20 de ani pentru Kylian Mbappe! Undă de șoc și pe Bursă
Campionate
Despărțire după 20 de ani pentru Kylian Mbappe! Undă de șoc și pe Bursă
L-ar fi convocat Hagi? A preluat în propria jumătate și nu l-a putut opri nimeni!
Stranieri
L-ar fi convocat Hagi? A preluat în propria jumătate și nu l-a putut opri nimeni!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează