FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII - POLI TIMIŞOARA 1-3

"N-am avut alternativă"

Articol de - Publicat luni, 25 februarie 2008 00:00

Antrenorul Joaquim Teixeira a precizat că este trist pentru că a pierdut, dar a recunoscut că Timişoara a fost superioară. "Acum le sîtem datori persoanelor din Tîrgu Jiu pentru sprijinul şi prezenţa lor numeroasă aici pe stadion. Ei nu meritau să piardă pentru că au venit în număr atît de mare să ne susţină. Dar vom lupta mai mult pe viitor în aşa fel încît lucrurile să se îndrepte pentru această echipă", a spus tehnicianul.

"Sînt trist fiindcă am pierdut, dar ca om de fotbal trebuie să recunosc superioritatea adversarului atunci cînd este cazul iar Timişoara merită felicitări pentru acest meci. Am văzut cinci jocuri ale echipei Pandurii din tur şi formaţia cea mai bună cu care au jucat atunci a fost Timişoara. Nu voi vorbi despre jucătorii mei care nu sînt de faţă, dar ştiu că va apărea întrebarea de ce am jucat cu trei fundaşi centrali, pentru că nu a existat altă alternativă", a adăugat Joaquim Teixeira.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Superliga
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Superliga
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
Superliga
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
 •  25 Februarie 2008, 12:01

bai latin lover-ule chiar ne iei de prosti unde dracu ai vazut tu meciul cu timisoara din tur ca nu exista nicio o inregistrare a acelui meci, meciul nu a fost televizat proxenetule,si atunci a fost acel macel.taci dracu nu te mai da om de fotbal ca nu ai nici o treaba nu vrei decit banii si sa-ti promovezi anonimii ,iti bati joc de suporteri

Vezi toate comentariile (1)
Comentează