SPORTURI  »  TENIS  »  BASEL

Anunțul îndrăzneț făcut de Marius Copil: "Acesta va fi obiectivul pentru sezonul viitor"

Articol de GSP - Publicat joi, 01 noiembrie 2018 18:27

Marius Copil, 28 de ani, a anunțat pe contul său de Instagram ce urmează după turneul de la Basel, unde a ajuns până în finală.

”Turneul de la Basel a fost ultimul din anul acesta pentru mine. A fost un an greu, cu multe încercări, dar asta m-a ambiționat și mai mult să îmi ating obiectivele. Am obținut victorii importante și sunt bucuros că am reușit, după turneul de la Basel, să depășesc cea mai bună clasare din cariera mea și să ajung pe locul 60 în clasamentul ATP. 

Vă mulțumesc din suflet pentru toate mesajele frumoase și pentru susținerea necondiționată. Le citesc de fiecare dată și sunt mândru să fiu urmărit de asemenea oameni frumoși. Pentru anul viitor îmi doresc să vă scriu un nou mesaj de mulțumire din postura unui jucător aflat în top 30”, a fost mesajul postat de Marius Copil pe contul său de Instagram.

Tenismanul român a urcat pe locul 60 în ierarhia mondială, după ce a ajuns până în ultimul act la turneul ATP 500 de la Basel. Acesta a trecut pe parcursul turneului de Marin Cilic și Alexander Zverev, însă a fost învins de Roger Federer în finală, scor 6-7(5), 4-6.

Citește și: 

Citește și:
Răsturnare: și-a anunțat oficial candidatura la șefia UEFA
Campionate
Răsturnare: și-a anunțat oficial candidatura la șefia UEFA
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Daniel Oprița a apărut la interviuri negru de supărare și le-a dat o veste cruntă fanilor Stelei
Liga 2
Daniel Oprița a apărut la interviuri negru de supărare și le-a dat o veste cruntă fanilor Stelei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează