FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Alexandru David i-a "masacrat" pe jucători » Declarații extrem de dure în direct: "Să se ducă la croitorie, acolo nu au presiune!"

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 noiembrie 2018 20:22

Alexandru David, președintele "câinilor", a avut o intervenție extrem de dură la TV în care i-a criticat pe jucătorii lui Dinamo, în frunte cu Gicu Grozav, cel căruia astăzi i s-a reziliat contractul. 

"Jucătorii n-au înțeles mesajul: a venit și rândul lor. N-au înțeles când a plecat Subotic că vor pleca și alții. De data aceasta e și vina lor. A fost bătaie de joc la Miercurea Ciuc. Doar cu magazionerul pe bancă trebuia să câștigăm acel meci.

Nu antrenorul trebuia să-l învețe pe Gicu Grozav că e pus al cincilea să bată tocmai pentru că e important. Ce să facă antrenorul? Ce vrei tu să demonstrezi, când ești în situația în care ești, executând scăriță la ultimul penalty? Și dacă reușea, ce făceam? Ne rupeam cămășile de pe noi că am bătut-o pe Csikszereda? Să intre Rednic, să intre Negoiță, să intru eu?

Bine, e greu cu echipele de Liga 1, dar am jucat cu o echipă de Liga a 3-a într-un meci dintr-o competiție care reprezenta un obiectiv important. Jucătorii, săracii, s-au blocat când au auzit că se va face o reevaluare. Nu vrea nimeni să-i dea afară, dar să arate că merită să joace la Dinamo. Dacă nu fac față la Dinamo, să se angajeze la croitorie, să-și ia job-uri mai puțin stresante! Bine, acolo nu iau 10.000 de euro, n-au mașini de serviciu, nu umblă lumea de dimineață până seara după ei. Acolo n-au presiune și vor fi foarte liniștiți. Au o problemă neuronală dacă se răzbună jucând în asemenea mod cu o echipă de Liga a 3-a. Înseamnă că ei nu gândesc mai sus de ziua de poimâine. Ei vor fi cei care au îngropat Dinamo, ce cărți de vizită vor mai avea ei după ultimele luni?", a declarat președintele roș-albilor. 

David a mai declarat că, pentru moment, niciun alt jucător nu va mai pleca de la echipă, însă disponibilizările ar putea continua în iarnă în cazul în care seria rezultatelor negative va continua.

"Nu mai pleacă nimeni deocamdată. Jucătorii să înțeleagă că sunt în evaluare. Pentru ei să muncească! Rednic are sprijin total, să salveze dacă mai e ceva de salvat. Dacă nu, să construim încet-încet o echipă în perspectiva sezonului viitor. Dacă dânsul va constata că sunt jucători care nu vor trece peste această evaluare, atunci vom discuta la iarnă. Dacă unii vor continua să-și bată jos, atunci nu avem de ales. 

Diferența față de Rednic și cei de dinaintea lui e că el își asumă lucrurile la modul concret și reușește să propună jucători interesanți, mult mai acceptabili decât alții", a spus David, la TV Digi Sport. 

"Delorge nu mai poate juca la Dinamo după ce a trecut printr-un astfel de episod. Ne-am strâns mâna, ne-am urat succes și gata, nu vreau să dau mai multe detalii. Bratu l-a dorit foarte mult pe Delorge. Băiatul a venit să vadă orașul cu două săptămâni înainte de a semna. L-am pus ultimul să bată penalty-ul. A spus că nu poate să facă asta. Bine, atunci «la revedere!»" Alexandru David, președinte Dinamo

 

"Hanca e în ultimele luni de contract și sunt surprins. Eu îl băniam că e inteligent,dar ar trebui să se gândească că trebuie să tragă mai tare pentru a se bate echipele pe el după ce i se termină contractul. Ce a făcut Hanca aseară a fost o bătaie de joc" Alexandru David, președinte Dinamo

Vezi și

Citește și:

Alibec i-a dat răspunsul final lui Gigi Becali: „Ăsta e scopul meu”
Superliga
Alibec i-a dat răspunsul final lui Gigi Becali: „Ăsta e scopul meu”
„E «fiert» pe «cașcaval», caracter JOSNIC!” » Îl atacă furibund pe Gică Popescu: „Meritam și eu să fiu invitat la meciul Generației de Aur!”
Nationala
„E «fiert» pe «cașcaval», caracter JOSNIC!” » Îl atacă furibund pe Gică Popescu: „Meritam și eu să fiu invitat la meciul Generației de Aur!”
„Vești bune! Rangers îl dă afară pe Ianis Hagi” » Transferul „Prințului” din Scoția este în prim-plan în presa internațională
Campionate
„Vești bune! Rangers îl dă afară pe Ianis Hagi” » Transferul „Prințului” din Scoția este în prim-plan în presa internațională

Imagini tari de la dineul Generației de Aur » Prima care a vrut să facă poză cu Jose Mourinho

Cine transmite la TV meciul de adio al Generației de Aur » Ploaie de staruri mondiale pe Arena Națională


Comentarii (10)
sebastian.vettel
sebastian.vettel  •  02 Noiembrie 2018, 21:32

Acest sarpe veninos, pe numele lui david, incearca sa exploateze abil furia suporterilor dinamovisti prin argumente ce rezoneaza cu revolta fata de atitudinea unora dintre jucatori. Ideea de a face curatenie imi surade, dar daca mucegaiul nu dispare, atunci poti sa faci oricata curatenie, mediul va ramane contaminat. Stimate domn david, cum ramane cu promisiunea facuta anul trecut dupa ratarea playoff-ului ? Lumea asteapta sa te tii de cuvant. Cruta acest club de duhoarea pe care o emani. Pleaca pana se mai poate salva ceva din acest brand !

1661261537422411
Mecanicacd Srl  •  02 Noiembrie 2018, 21:13

iosif_14 ,degeaba la fiecare postare cresti numarul lui iosif ,iq ramane 12 pentru un repetent ca tine ,si cred ca nici nu-ti place sa citesti !!!!!!!!!!!!!

1086869841329545
Razvan Banciu  •  02 Noiembrie 2018, 21:06

ne place sau nu, omul are dreptate.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează