FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cine îi ține de fapt spatele lui Rednic la Dinamo + Dezvăluiri devastatoare din vestiar: ruptură totală!

Jucătorii lui Dinamo sunt debusolați și au priviri pierdute chiar și când mai reușesc câte-un gol, aceasta fiind imaginea haosului în echipa
Jucătorii lui Dinamo sunt debusolați și au priviri pierdute chiar și când mai reușesc câte-un gol, aceasta fiind imaginea haosului în echipa "câinilor" Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 06 decembrie 2018 09:00

Jucătorii lui Dinamo nu-l mai suportă pe antrenorul Mircea Rednic, considerând că prin declarațiile sale a stricat atmosfera, dar tehnicianul este susținut atât de șefi, care vor să-i prelungească contractul, cât și de suporteri, care cred necondiționat în "Puriu".

Dinamo parcurge o perioadă neagră, iar "Groapa" se adâncește tot mai mult cu fiecare meci.

Echipa a ajuns mai aproape de retrogradare decât de play-off, nici măcar de locul 7 nu se mai apropie, iar fiecare partidă se lasă cu amenințări.

Jucătorii nu își dau interesul

Dinspre Mircea Rednic, antrenorul-manager, către fotbaliști, care sunt blamați în fel și chip. Atmosfera este deteriorată și nu se va reface, ruptura este totală și definitivă.  Chiar dacă la conferințele de presă afișează optimism, jucătorii nu-și mai dau interesul!

În ciuda amenințărilor repetate ale lui Rednic și ale președintelui Alexandru David. "Și-așa zic că ne vor da afară, că suntem cei mai proști", își scuză neputința mulți dintre roș-albi.

Sursele GSP spun că absolut toți străinii sunt vizați a fi înlocuiți din iarnă cu alții aduși de antrenor, urmând ca-n lot să rămână doar românii eligibili cu legea Under 21: Muțiu, Ciobotariu, Ricardo Grigore, Neicuțescu, Sorescu și Moldoveanu. Plus Nistor, intangibil, și, bineînțeles, Atmane, Montini și Zenke, aduși de Rednic.

Dar cei vizați pentru mazilire își vor vinde scump pielea, a se citi contractele, fiindcă nu vor să renunțe fără recompense financiare de zeci de mii de euro dacă vor fi dați afară. 

Superrăbdare pentru fani

Suporterii îl susțin necondiționat pe Rednic, în ciuda rezultatelor dezastruoase.

Chiar dacă nu mai vin la stadion, în mediul online și în toate reacțiile de după partide, antrenorul e exonerat de acuzele fanilor, care-i înfierează pe jucători chiar și înaintea conducerii.

Șefii sunt și ei alături de "Puriul", căruia i-au dat puteri depline. Afirmația lui Alexandru David este elocventă, imediat după 0-3 cu CFR Cluj:

"Dacă nu intrăm în play-off, îi vom prelungi contractul antrenorului cu un an. Dacă intră în play-off, o să îi prelungim contractul cu încă doi ani. Mircea Rednic este un antrenor foarte bun și va avea rezultate bune dacă va fi acea certitudine în ceea ce privește contractul".

5goluri a marcat Dinamo în 7 runde cu Rednic, primind 10 goluri

1victorie a strâns Dinamo începând de la 1 septembrie cu trei antrenori, Bratu, Niculescu și Rednic, în 12 partide. Plus 5 remize și 6 eșecuri

"Chiar dacă am pierdut ultimele două meciuri, se vede o creștere. Trebuie să avem răbdare. Mai sunt meciuri de jucat și câtă vreme, din punct de vedere matematic, obiectivul este posibil, continuăm să credem în el"
Alexandru David, președinte Dinamo, la TV Digi Sport

Citește și:
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
Superliga
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
În urmă cu 25 de ani era numită „cea mai frumoasă fată din lume” » Cu ce se ocupă acum fiica fostului fotbalist
Stiri extrasport
În urmă cu 25 de ani era numită „cea mai frumoasă fată din lume” » Cu ce se ocupă acum fiica fostului fotbalist
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
Superliga
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
Nationala
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (32)
104459837173638
Dinu Stefan  •  06 Decembrie 2018, 15:13

gazeta ,nu mai bagati strambe despre rednic ! pe strambu il tin rezultatele,nimeni alcineva !

mosvasile
mosvasile  •  06 Decembrie 2018, 14:03

*** ***-n usa!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

457897677693270
Adrian Gavrila  •  06 Decembrie 2018, 13:28

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează