FOTBAL  »  Superliga  »  INEDIT

#10yearchallenge cu Liga 1 » De la FCSB nu e Steaua la "uite Craiova, iată Craiovele"

Articol de - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 14:05

#10yearchallenge, provocarea facebook pentru utilizatori, ar arăta dezastrul de acum din Liga 1.

Am analizat cele mai importante 6 echipe de după Revoluție: Rapid, Steaua, Dinamo, Craiova, Timișoara și CFR Cluj.

Rapidul, de la speranțe de titlu în subsolul fotbalului

RAPID marchează un întreg ciclu. În 2009, din lot încă mai făceau parte vedete ca Dani Coman, Bozovici, Maftei, Marius Constantin, Spadacio, Herea, Lazăr, Cesinha, Pitbull. Antrenor era Jose Peseiro, iar banii erau pompați de Jean Valvis, acționar care investise enorm în aducerea unor jucători și în salarii.

rapid

Rețeta nu a funcționat. În acel sezon Rapid a terminat abia pe locul 8. Ulterior a urmat insolvența, Copos a cedat de tot echipa lui Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, a intrat la închisoare, a fost eliberat. Rapidul a fost lăsat să intre în procedură de faliment, au apărut alte echipe cu același nume, dintre care Academia Rapid a preluat ulterior palmaresul și a fost recunoscută continuatoare echipei inițiale.

În prezent, Rapid e pe primul loc în Liga 3 și are un avans de patru puncte față de locul 2, fiind favorită la promovare. E antrenată de Daniel Pancu, iar acțiunile sunt deținute de Ovidiu Burcă, Adrian Olariu și Academia Rapid 1923.

Dinamo a coborât accelerat. Și încă mai coboară

DINAMO are deja viral pe internet. Dinamo are același antrenor, același număr de campionate, diferă speranțele.

dinamo

În 2009, Dinamo termina pe locul 3 și încă mai era în perioada în care era an de an o amenințare serioasă pentru titlu. Între timp, în prezent, ”câinii roșii” se zbat să evite retrogradarea și riscă să nu prindă play-offul pentru al doilea an consecutiv.

O altă schimbare majoră a fost patronul: Ionuț Negoiță a preluat echipa în 2013, pe când se afla în insolvență și a reușit să o scoată din impasul financiar.

FCSB nu e Steaua

STEAUA. Anul 2009 nu a fost unul prea bun pentru Steaua. Pe bancă au fost atunci 3 antrenori care au făcut rotație între ei: Marius Lăcătuș, Massimo Pedrazzini, Dorinel Munteanu, din nou Marius Lăcătuș și apoi iar Massimo Pedrazzini. Rezultatul: locul 6, ultimul care asigura prezența în competițiile europene.

fcsb

Becali investise bani serioși în transferuri, a fost sezonul în care au fost aduși Ciprian Tătărușanu, Bogdan Stancu, Janos Szekely, Pantelis Kapetanos, Juan Toja, iar Ogăraru era împrumutat de la Ajax. În lot mai erau nume ca: Goian, Dayro Moreno, Bănel Nicoliță, Petre Marin, Mihăiță Pleșan.

Steliștii s-au menținut în lupta pentru titlu aproape în fiecare an, au și câștigat 3 titluri în perioada 2013-2015, însă au trecut și printr-o schimbare de identitate după procesul pierdut de Becali cu Armată. Steaua a devenit FCSB, iar în Ghencea a apărut CSA Steaua, echipă care susține că este adevărata Steaua. Aceasta a dus la un conflict între fanii steliști care s-a poziționat de o parte sau de alta.

În prezent, FCSB tocmai a schimbat antrenorul, Mihai Teja venind în locului lui Nicolae Dică. Echipa încearcă să scape de ”blestemul locului 2”, luptând pentru titlu în acest sezon cu CFR Cluj.

O Craiova în 2009, două Craiove în 2019

CRAIOVA. În 2009, Adrian Mititelu era patron la U Craiova, iar echipa era în Liga 1. Termina pe locul 7 și rata prezența în cupele europene. Doi ani mai târziu, în urma conflictelor repetate cu Mircea Sandu, Craiova avea să fie dezafiliată de FRF, iar asta a lăsat un gol imens în inima Olteniei, dar a deschis și un lung șir de procese.

craiova

Ulterior, FRF, prezidată tot de Mircea Sandu, a oferit Craiovei un loc în Liga 2, dar nu echipei lui Mititelu, ci Primăriei. Condusă de Lia Olguța Vasilescu, primăria a acceptat provocarea și a înființat CSU Craiova. A fost începutul unui conflict mocnit între suporterii echipei lui Mititelu și cei ai echipei nou-înființate.

În prezent, CSU Craiova evoluează în Liga 1 și e pe locul 3, în timp ce U Craiova 1948, echipa lui Mititelu, e tot pe locul 3, dar în seria a treia din Liga 3. Palmaresul nu e la niciuna dintre echipe.

Timișoara s-a pierdut complet

TIMIȘOARA. Încă din 2009, Timișoara începea să își piardă din identitate din cauza proceselor cu Claudio Zambon. Dacă pentru suporteri echipa era Poli Timișoara, în schimb problemele legale au determinat clubul să evolueze în sezonul 2008-2009 cu numele FC Timișoara.

timisoara

Chiar și așa, timișorenii au fost la un pas de titlu: au terminat pe locul doi, cu doar trei puncte în spatele Unirii Urziceni. Doi ani mai târziu au repetat performanța, clasându-se tot pe locul doi în anul în care Oțelul a devenit campioană, însă finalul de sezon a fost dezasturos: echipa a fost retrogradată de FRF după ce nu a obținut licența din cauza datoriilor.

Ulterior, Marian Iancu a renunțat la echipă, fiind condamnat și la închisoare. Primăria a luat inițiativă și a fondat o nouă echipă, însă a intrat în conflict cu suporterii care, la rândul lor, și-au fondat un alt club.

ACS Poli, echipa primăriei, a jucat sezonul trecut în Liga 1, însă a terminat pe locul 13 și a retrogradat. În prezent ocupă ultimul loc din Liga 2.

ASU Poli, echipa suporterilor, a început din ligile inferioare și a ajuns în Liga 2, unde e mai bine clasată, fiind pe locul 11.

CFR Cluj continuă marșul

CFR CLUJ. După ce a spart monopolul Bucureștiului, devenind prima echipă din provincie care a cucerit titlul după o lungă perioadă, CFR Cluj a reușit să se mențină printre echipele puternice.

cfr cluj

În 2009, clujenii nu aveau însă un sezon la fel de bun, terminând doar pe locul 4, după Urziceni, Timișoara și Dinamo. Au revenit în anul următor cu încă un titlu, și apoi iar în 2012.

A urmat o perioadă financiară mai dificilă, în care echipa a intrat în insolvență și a fost cedată de Arpad Paszkany, însă a reușit să se mențină în Liga 1, iar sezonul trecut a cucerit cel de-al patrulea titlu.

În prezent e pe primul loc în Liga 1, cu șase puncte avans în fața FCSB și pare prima favorită la cucerirea campionatului.

Cum arăta clasamentul atunci și cum arată acum:

clasament

Citește și:
Are 47 de ani, dar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Are 47 de ani, dar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Șoc la Rapid! Gâlcă și-a exclus din lot vedeta pentru acte de indisciplină! » GSP a aflat ce s-a întâmplat
Superliga
Șoc la Rapid! Gâlcă și-a exclus din lot vedeta pentru acte de indisciplină! » GSP a aflat ce s-a întâmplat
Liga 2, etapa #16 » Puștiul cedat de FCSB a făcut show la Reșița + Steaua, ciuruită în 30 de minute. Clasament după 8 meciuri jucate
Liga 2
Liga 2, etapa #16 » Puștiul cedat de FCSB a făcut show la Reșița + Steaua, ciuruită în 30 de minute. Clasament după 8 meciuri jucate
FCSB - Dinamo, derby de România » Echipele de start + Informații și imagini de la stadion
Superliga
FCSB - Dinamo, derby de România » Echipele de start + Informații și imagini de la stadion
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (23)
336378437189884
Malus Dacus  •  18 Ianuarie 2019, 15:10

...U Craiova 1948 SA si detinatoarea brandului "Universitatea Craiova", este in Liga 1. FCU 1948 SA este o echipa din Liga 3, infiintata in anul 2017 de catre omul de afaceri Adrian Mititelu. Mai cunoscut sub numele de Ajîcă, dar asta conteaza mai putin...

martinpen
martinpen  •  18 Ianuarie 2019, 15:16

Vedeti ca la fcsb 2019 ati pus poza cand era campioana in 2015... Nu mai dezinformati cu Steaua, echipa e fcsb. Clar.

allben
allben  •  18 Ianuarie 2019, 15:07

"Ulterior, FRF, prezidată tot de Mircea Sandu, a oferit Craiovei un loc în Liga 2, dar nu echipei lui Mititelu, ci Primăriei." Asta spune pseudoziaristul bogdan fechita. Mult trebuie sa se fi informat, din moment ce spune asa o ineptie. In realitate , mititelu si olguta se tineau de mana (olguta fiind in campanie peatunci) dar au sfarsit certandu-se, deoarece mitichelu nu si-a luat partea(trebuia sa cumpere primaria Craiova un teren aflat in proprietatea brutarului. Pana la urma Craiova a primit DOUA LOCURI IN DIVIZIA B. Cate unul pentru fiecare . Mitichelu insa dupa cateva etape s-a retras din lipsa de cascaval. Domnule ziarist daca ai fost doar prost informat e aproape scuzabil; daca in schimb ai vrut sa informezi gresit esti o mare canalie!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează
Close