INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA / ESPANYOL - REAL MADRID 2-4

ESPANYOL - REAL MADRID 2-4 // VIDEO Real Madrid e pe val! Benzema a fost coșmarul defensivei catalane și cel mai bun om de pe teren

Karim Benzema, Real Madrid
foto: Reuters
Karim Benzema, Real Madrid foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 28 ianuarie 2019 13:31

Karim Benzema a fost coşmarul defensivei lui Espanyol şi cel mai bun de pe teren, atacantul lui Real Madrid primind trei stele în Marca: "Două goluri şi un recital cu mingea al autoritarului francez".

Real Madrid respiră mai mult optimism şi fotbal după succesul cu Espanyol (4-2). Unul pe care şi-a pus pregnant amprenta Benzema. Nu doar pentru că a reuşit o "dublă", dar a fost starul serii şi atacantul de care avea atâta nevoie Solari. Nu degeaba a insistat antrenorul argentinian să nu se opereze la degetul rupt. "Karim a devenit cel mai important jucător al Madridului, traversând cel mai bun sezon în blanco. Are 15 goluri deja în toate competițiile şi fără să bată penaltyuri (i-a cedat Ramos unu la Girona). A dat recital şi este esențial pentru renaşterea echipei", l-a lăudat Marca, fiind unicul notat cu trei stele din teren. Restul l-au făcut Ramos şi Bale.

Egalul lui Sanchez

Francezul a ajuns la 207 reuşite la Real şi l-a egalat pe legendarul Hugo Sanchez, pe locul 6 în topul marcatorilor all-time ai clubului. "Prestația sa imensă de duminică i-a liniştit şi pe cei mai aprinşi critici. A fost golgeterul aşteptat de fani, expresia maximă a unui atacant modern, letal în careu, dar magic pe tot terenul. A etalat un întreg repertoriu ca număr 9 şi 10. Are mai mult tonus fizic şi este mai rapid datorită regularității mai mari, rareori terminând meciurile în ultimii ani cu Ancelotti şi Zidane", a remarcat acelaşi ziar. Plecarea lui Ronaldo l-a ajutat şi i-a schimbat statutul, iar Solari îi dă mai multă încredere: "Avea jumătate din mingi cu Cristiano, acum toate îl caută pe el. Trebuie să-şi asume mai multe responsabilități şi o face. Stă mai mult timp în careu şi de aceea înscrie mai des, fără a neglija construcția fazei de atac din afara careului". 

"Benzema şi-a găsit şi un partener bun în Vinicius pentru a-şi exploata jocul. Brazilianul are mobilitate şi este ideal să-i ofere mingi pe spațiile care-i convin francezului"
Marca, ziar spaniol

"E cel mai bun 9 din lume, ne ajută cu goluri şi e minunat ce face. Cea mai importantă e senzaţia pe care o transmitem, forţa şi intensitatea în acest campionat foarte competitiv"
Lucas Vázquez, atacant Real

4 "duble" a reuşit Benzema în acest sezon la Real, cu Girona, Leganés, Viktoria Plžen şi Espanyol

87 la sutădin cei peste 15.000 de fani ce au votat în sondajul lansat de Marca cred că e cea mai bună versiune a lui Karim

Citește și:
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Liga 2
Vanessa, soția lui Denis Drăguș, s-a pus bine cu fanii FCSB-ului: „Ne întoarcem acasă, la cea mai frumoasă echipă din România”
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Tenis
Sorana Cîrstea, CALIFICARE FANTASTICĂ în optimile US Open: a închis cu un as!
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Superliga
Am intrat pe singurul stadion din România unde se lucrează zi-lumină » 300 de oameni pe șantier, GSP are detalii: „Ritmul e accelerat la maximum”
Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA
Tenis
Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează