INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

GALERIE FOTO Anthony Martial, acuzat că și-a înșelat iubita! A dus amanta la un hotel de 100€ pe noapte: „Totul s-a terminat repede”

Malika Semichi +5   FOTO
Malika Semichi

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 februarie 2019 15:54

Francezul Anthony Martial, 23 de ani, se află în centrul unui scandal în Anglia.

Mijlocașul lateral al celor de la Manchester United este acuzat că în iulie, înainte ca iubita lui să nască, a avut o aventură cu modelul Malika Semichi.

Cei doi s-au văzut în Paris, iar Martial a ales ca loc de întâlnire un hotel unde o noapte de cazare costă 100 de euro, numit Hotel De Midi. Malika s-a declarat surprinsă de decizia jucătorului care are un salariu de 85.000 de euro pe săptămână.

„Știam că are iubită, dar îmi spunea că nu fac sex pentru că e însărcinată. Spunea despre mine că sunt a doua lui iubită. M-a făcut să mă simt specială. Într-un mesaj m-a întrebat dacă vreau să facem sex în trei, dar nu aș face asta. Totul s-a terminat destul de repede. Am fost surprinsă pentru că părea în formă. Țineam la el, dar mi-am seama că mă folosea. Nu voiam să fiu într-o relație cu cineva care are deja iubită”, a declarat Malika, potrivit The Sun.

Citește și:
Antrenorul demis din Superliga a rupt tăcerea: „Am cerut și eu câteva explicații...”
Superliga
Antrenorul demis din Superliga a rupt tăcerea: „Am cerut și eu câteva explicații...”
Jurgen Klopp, învins la primul meci acasă: „Nu m-a surprins că au ajuns să ne pună mizeria aia în poartă”
Campionate
Jurgen Klopp, învins la primul meci acasă: „Nu m-a surprins că au ajuns să ne pună mizeria aia în poartă”
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Nationala
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
România - Bosnia, derby în Liga Națiunilor » Surprize în lot: Hagi a lăsat în tribună ȘASE titulari din Suedia
Nationala
România - Bosnia, derby în Liga Națiunilor » Surprize în lot: Hagi a lăsat în tribună ȘASE titulari din Suedia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, despre românul controversat care a schimbat istoria sportului: „A făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
kaloogarele
kaloogarele  •  10 Februarie 2019, 17:16

mi-e greu sa cred ca ditamai staru' a dus gagica la holiday inn.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează