SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / LADA TOGLIATTI-OLTCHIM 30-27 (16-14)

Degringoladă

Articol de - Publicat duminica, 02 martie 2008 00:00

Deşi a condus în prima parte a meciului, Oltchim a cedat la Togliatti, complicîndu-şi viaţa în grupa A

Blestemul scorului de la Gyor. Oltchim a început ieri meciul de la Togliatti parcă încă sub apăsarea eşecului suferit săptămîna trecută. O primă repriză înscrisă în zodia echilibrului, care a fost dat însă nu doar de realizări, ci şi de numeroasele ratări şi greşeli tehnice, de o parte şi de alta. Meiroşu a înscris două goluri la rînd, pentru 3-2 în favoarea vîlcencelor, prima dată cînd acestea conduceau. S-au dus la două lungimi în minutul 18, graţie, mai ales, jocului excelent al Steluţei Luca. Interul dreapta a perforat poarta Mariei Sidorova cu aruncări puternice, ca în vremurile cele mai bune. Finalul de repriză a aparţinut însă gazdelor, care au ştiut să profite de toate portiţele lăsate deschise de apărarea Oltchimului. 16-14 pentru Lada după 30 de minute nu era însă chiar descurajator.

Partea a doua s-a transformat într-o cursă de urmărire pentru românce, o cursă împiedicată în multe momente. Încurajate de inspiraţia în poartă a Sidorovei, handbalistele lui Alexei Gumianov au pus 3, 4, apoi chiar şi 5 goluri între ele şi adversare. Centrul Irina Nikitina şi-a impulsionat permanent colegele, devenind şi cea mai bună marcatoare a echipei. De partea cealaltă, doar angajările pivotului Ionela Stanca au mai funcţionat bine. Extrema dreapta, Ada Olteanu, nu a contat în joc, extrema stînga, Ramona Maier, a ratat şi de la 7 metri de două ori, iar interul stînga folosit cel mai mult, Adina Meiroşu, a marcat de 5 ori din 16 încercări. Cînd mai erau 10 minute, Oltchim s-a apropiat la 24-25, dar doar pentru a se prăbuşi definitiv. Lada, cea învinsă la Vîlcea cu 9 goluri, a triumfat pe teren propriu, 30-27. În celălalt meci al grupei, Gyor şi-a continuat marşul şi în deplasare la Nürnberg, locul 1 în serie fiind asigurat.

Rugăciuni la unguroaice
Oltchim Rm. Vîlcea mai are o singură şansă să se califice în semifinalele Ligii Campionilor: Lada să piardă la Gyor în etapa următoare. Dacă rusoaicele vor învinge în deplasare, Oltchim va fi scoasă din competiţie, indiferent de ultimele rezultate, fiind greu de crezut că FC Nürnberg va cîştiga la Togliatti, în ultima etapă. Dacă Lada pierde la Gyor, Vîlcea are nevoie de patru puncte în ultimele două etape, pe teren propriu, cu Nürnberg şi Gyor.

Ratări exasperante
Oltchim a avut un procentaj de reuşită alarmant de scăzut ieri, cu mult sub 50 la sută. E greu să cîştigi un meci cînd interii marchează împreună 15 goluri, dar din 41 de aruncări, un procentaj de 36 de la sută. Steluţa Luca a avut 6 goluri din 13 încercări, Meiroşu 5 din 16, Lecuşanu 2 din 3, Beşe 2 din 8, iar Vădineanu a încercat o dată fără să puncteze. Doar jocul cu pivotul a funcţionat, Ionelei Gîlcă Stanca reuşindu-i 8 din cele 11 acţiuni întreprinse. Jocul liniei de 9 metri poate fi pus însă şi pe seama prestaţiei sub orice critică a extremelor, Oltchim fiind nevoită să aglomereze jocul doar pe centru.

Lada Togliatti 30 (16)
Nikitina 6, Davîdenko 5, Mocealina 5, Postnova 4, Kurbanova 3, Gruzdeva 3, Muravieva 2, Cernoivanenko 1, Vinogradova 1
Oltchim 27 (14)
Stanca 8, Luca 6, Meiroşu 5, Maier 4, Beşe 2, Lecuşanu 2

50 de zile au trecut de la ultima victorie în deplasare a Oltchimului (11 ianuarie, la Podgorica)

6 ani sînt de când Oltchim nu mai suferise două înfrângeri consecutive în Liga Campionilor.

Citește și:
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Tenis
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (40)
 •  04 Martie 2008, 00:19

imi cer scuze fata de gsp pentru postul anterior. m-am uitat la un alt articol...postul meu se pare ca a ajuns pe forum

 •  04 Martie 2008, 00:16

io stiu ca adevarul doare dar domnilor moderatori de la gsp....nu trebuia sa-mi filtrati mesajul pentru colega dumneavoastra...asta nu skimba cu nimic ceea ce ea este si va ramane mult timp de-acum incolo

 •  04 Martie 2008, 00:06

bravo dle.roibu,puteati sa-l angajati pe viata ,nu doar pina in 2010 ,o asemenea raritate merita ;gavrilescule ,citi antrenori rezistau pe banca dupa asemenea rezultate ;nu vii voua rusine sa sacrificati o echipa pt .un dement ?sinteti nebuni cu totii ,plus irinel care o tine in brate pe monica ;alias gatu cu tadici;veti raspunde pt. aceasta mirsavie .,,,,pina atunci sa auzim si de o schimbare.

Vezi toate comentariile (40)
Comentează