FOTBAL  »  Superliga  »  CFR

UPDATE Dan Petrescu revine la CFR Cluj! Detalii de CULISE despre cea mai tare mutare a iernii

Articol de - Publicat sambata, 23 februarie 2019 19:35

După demiterea lui Antonio Conceicao, CFR Cluj a anunțat că Alin Minteuan va fi antrenorul echipei până la finalul sezonului (Detalii AICI). Numai că soluția este una de avarie, iar Look Sport a aflat că șefii clubului s-au înțeles deja cu Dan Petrescu. 

22:55

Semne tot mai clare: După mai multe zile de negocieri, șefii CFR-ului s-au înțeles cu Dan Petrescu, care urmează să semneze cu formația campioană. Sunt șanse mari însă ca debutul său în noul sezon să fie abia în prima etapă din play-off. Alin Minteuan va conduce echipa la meciurile cu Sepsi din Cupă și din ultima etapă din sezonul regulat.

ȘTIRE INIȚIALĂ! 

Antrenorul care sezonul trecut a luat titlul cu CFR ar veni marți la Cluj pentru a semna pe 2 ani și jumătate cu liderul la zi din Liga 1. Sursa citată susține că părțile s-au înțeles și marți Petrescu va fi deja prezentat. 

Toni Conceicao a fost demis de CFR după ce în primele 3 meciuri din acest an a luat doar două puncte.

Dan Petrescu a fost antrenorul clujenilor în sezonul trecut, când a câștigat titlul alături de ardeleni.

Conducerea campioanei neagă în continuare

Daniel Stanciu, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, afirmă că nu a avut niciun dialog cu Dan Petrescu după demiterea lui Toni Conceicao.

„Cu Dan Petrescu nu am vorbit deloc. Nu am atâtea minute să vorbesc acolo, nu îmi permite bugetul”, a declarat Stanciu la TV Telekom Sport. 

CITEȘTE ȘI:

Bookmakerii nu-i cred pe șefii din Gruia! Antrenorul favorit la pariuri s-o preia pe CFR Cluj, înaintea lui Minteuan + toate cotele oferite

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (39)
utilizator șters
utilizator șters  •  24 Februarie 2019, 13:04
Postat de Anton Pan pe 24 Februarie 2019, 11:35

Petrescu este aproape de echipa haiducească-husareasca praduitoare de 4 titluri. Ultima condiție eraa oferirea de garanții ferme ca Fluierașii vor continua sa ofere pomeni chefereului1907 și s-a confirmat la Iași. Mai rămâne clauza prin care Bursucul- circar cere un penalty moca la fiecare meci din play-Off iar pazcany-varga oferă numai unul la doua meciuri. Se așteaptă intervenția sparlitorilor vassaras-deaconu ptr a rezolva și acest aspect. Încă un titlu șterpelit, la fel ca in 2008 2010 2012 și 2018! Bucurie mare pt Dudelange!

Mno mă antoane... și aci te-ai inflamat? Las-o încet să nu pățești ceva... Vezi cazul valiza....

ray51
ray51  •  24 Februarie 2019, 12:06

"...nu îmi permite bugetul”. Ai grija ce-ti doresti!

104343947122875
Anton Pan  •  24 Februarie 2019, 11:35

Petrescu este aproape de echipa haiducească-husareasca praduitoare de 4 titluri. Ultima condiție eraa oferirea de garanții ferme ca Fluierașii vor continua sa ofere pomeni chefereului1907 și s-a confirmat la Iași. Mai rămâne clauza prin care Bursucul- circar cere un penalty moca la fiecare meci din play-Off iar pazcany-varga oferă numai unul la doua meciuri. Se așteaptă intervenția sparlitorilor vassaras-deaconu ptr a rezolva și acest aspect. Încă un titlu șterpelit, la fel ca in 2008 2010 2012 și 2018! Bucurie mare pt Dudelange!

Vezi toate comentariile (39)
Comentează