Articol de GSP - Publicat joi, 18 aprilie 2019 15:06
În 4 ani la Barcelona, Guardiola a bifat, în Champions League, două finale, ambele câștigate, și două semifinale. În 3 ani la Bayern, Pep a prins 3 semifinale, iar în cei 3 ani la City, s-a oprit o dată în „optimi” și de două ori în „sferturi”. Ceva se întâmplă cu tehnicianul catalan, aura sa a mai pălit un pic, chiar dacă trofeele interne au continuat să curgă. E un traseu ciudat al unui tehnician ce a revoluționat fotbalul la un moment dat, un traseu ce n-are cum să nu fie pus în legătură cu Messi și ceilalți băieți pe care i-a avut în Catalunya. Se spune că destinul te pune în fața unor uși, dar depinde de fiecare-n parte pe care o deschide. Pep a deschis ușa despărțirii de Barcelona, iar azi n-ai cum să nu te întrebi dacă palmaresul său și al clubului catalan n-ar fi fost cumva altele dacă el ar fi ales să rămână și nu să plece.
GUARDIOLA, ÎNTRE DESTIN ȘI ALEGERI
City și Tottenham ne-au oferit miercuri probabil cel mai bun meci al acestui sezon de Champions League. Spun probabil fiindcă suntem în fața unei semifinale pe care eu unul o aștept de ani buni, Klopp vs Barcelona. Dacă adăugăm și pe Ajax în discuție rezultă că am avut un mijloc de săptămână care ne-a reamintit că fotbalul poate fi și frumos, că trofeele nu se câștigă neapărat apărându-te, că musai trebuie să tragi la poartă dacă vrei să dai gol și, în esență, că romantismul n-a murit în acest sport, deși cam asta era senzația.
„PEP STOP BOYS”
Guardiola și-a trădat un pic filozofia cu care urca pe culmi în perioada catalană. Poate și pentru că a încercat la Bayern s-o continue și n-a avut succes. E adevărat, Champions League se câștigă cu fotbal și inteligență în egală măsură, iar a ști să muți deștept în momentele de avantaj poate fi cheia succesului. Dar Pep a vrut să fie precaut în tur, și a pierdut, a vrut să fie cinic în retur, și iar a pierdut. Miercuri, la 4-2, după golul lui Kun, Guardiola îl scoate pe David Silva ca să-i facă loc lui Fernandinho. Mai puțină inventivitate, mai multă ordine. O mutare pe care în acea finală de pe „Wembley” cu Manchester United, în 2011, n-a făcut-o nici la 2-1, nici imediat după 3-1, a făcut-o abia în final când totul era limpede, din dorința de a le oferi câteva minute lui Puyol și Keita. Atunci a fost Pep cel care nu se temea de nimic, acum a fost Guardiola căruia i-a fost frică să riște. Și a pierdut în fața unui antrenor, Pochettino, mai puțin mediatizat, dar mult mai inspirat și-n tur și-n retur, vezi introducerea lui Llorente. Și, ca să închei subiectul Pep la fel cum am început, iată golurile primite de City în „dublele” în urma cărora a fost eliminată: 6 cu Monaco, 5 cu Liverpool, 4 cu Tottenham. Un ușor progres trebuie să recunoaștem că există la un club care cheltuie pe defensivă mai mult decât bugetul alocat apărării în 52 de state ale lumii.
AJAX, DE LA MODEL LA REALITATE
Doar două vorbe despre Ajax, devenită acum echipa tuturor. Ajax e clasicul exemplu de care aveam nevoie că viața oferă și astfel de momente, când imposibilul devine posibil, când visele devin realitate, când David câștigă nu doar în fața lui Goliat, ci a unui întreg grup de „Goliați”. Acest Ajax, care se va dezintegra în vară, nu e o echipă născută să domine Liga Campionilor, deși o poate câștiga pe 1 iunie, ci e născută spre a fi un model pentru cine are ochi să vadă.
- P.S. 1: Până marți seară, Real Madrid i-a simțit lipsa lui Cristiano Ronaldo. Marți seară, Cristiano a simțit lipsa lui Real Madrid.
- P.S. 2: Cea mai bună poantă a zilei de miercuri, luată de pe rețelele de socializare: în minutul 11, la City-Tottenham, Dan Petrescu s-a dus să se culce. Nu mai avea ce să vadă.
Citește și:
S-au stabilit semifinalele Champions League! Când au loc cele 4 meciuri
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
