FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

Continuă conflictul dintre Flavius Stoican și consilierul local: „Iașiul vă oferă oportunitatea să vă cultivați spiritual, dar vă obligă să creșteți și intelectual”

Stoican are contract până la finele sezonului, dar clubul i-a propus prelungirea lui cu doi ani
Stoican are contract până la finele sezonului, dar clubul i-a propus prelungirea lui cu doi ani

Articol de - Publicat vineri, 26 aprilie 2019 18:01

Florentin Ciobotaru, unul dintre consilierii locali care l-au criticat pe antrenorul Flavius Stoican, pentru ca apoi să fie ”tăvălit” de tehnician într-o conferință de presă, nu se lasă.

La Iași tot nu e liniște. Deși se părea că a reușit să-i pună la punct pe consilierii locali Mihai Gavril și Florentin Ciobotaru, care-l criticaseră în ședința de buget a Primăriei, antrenorul Flavius Stoican s-a văzut din nou atacat.

Ciobotaru a trimis un drept la replică în care îi cere tehnicianului de 42 de ani să nu se comporte „ca pe maidan”, aluzie la tirada acestuia de joi, și să-și ceară scuze „pentru declarațiile lipsite de temei” formulate la adresa sa.

Stoican îl acuzase pe el și pe colegul Gavril că n-au făcut nimic pentru fotbalul local, dar își fac imagine criticându-l.

„În legislatura 2008-2012, am propus și implementat proiectul de modernizare a tabelei de marcaj de la stadion. Unde era atunci domnul Stoican? La Reșița, unde, tot cu ajutorul celor din administrația locală, a rezistat în fotbal. În mandatul actual, printre altele, am susținut, în mod constant, sportul ieșean: șahul, handbalul, baschetul”, i-a replicat Ciobotaru.

Acesta i-a transmis totodată ca „înainte de a exersa arta teatrală și la conferințele de presă, nu numai pe marginea terenului, vă rog, informați-vă când aruncați cu noroi în cei care fac cinste Iașiului! De asemenea, vă rog să nu uitați că orașul nostru vă oferă oportunitatea să vă cultivați spiritual, dar, în egală măsură, vă obligă să creșteți și intelectual. Nu vă comportați ca pe maidan!”.

„În citadela culturii românești, nu trebuie să aveți derapaje, domnule Stoican, pentru că întinați memoria înaintașilor. La Iași, «fiecare piatră vorbește de trecut» și, de aceea, cine dorește să trăiască aici e obligat să se ridice la nivelul celor care au scris istorie pe aceste meleaguri”  Florentin Ciobotaru, consilier local Iași

Citește și:

Nicolae Dică la FC Argeș! Președintele clubului confirmă: „Da, cu el vom merge mai departe”

Citește și:
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Altele
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Profit.ro
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează