FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cătălin Straton, declarații curajoase după ce a semnat cu Dinamo: „Vreau să ne batem la titlu!”

Articol de - Publicat joi, 06 iunie 2019 14:02

Cătălin Straton, 29 de ani, a semnat cu Dinamo și este de astăzi „câine” cu acte în regulă. Gazeta Sporturilor a scris încă de luna trecută de interesul roș-albilor pentru unul dintre cei mai buni portari ai Ligii 1 din ultimele sezoane.

După ce a oficializat transferul, goal-keeper-ul a oferit primele declarații pentru GSP.RO.

„Sunt fericit că am ajuns la Dinamo. Am avut ca niciodată foarte multe oferte, dar când a venit această propunere concretă, am întrerupt orice altă discuție. Ne-am înțeles în zece minute. Este onorant, o responsabilitate, dar nu sunt la vârsta la care să mai am emoții.

Îmi doresc foarte mult să câștigăm un trofeu. Și cred că vom putea. Îmi doresc să apăr cât mai bine, pentru multe victorii pe care să le oferim suporterilor. Fiindcă aceasta este răsplata noastră pentru ei, care vin și ne incurajează din suflet”, a spus Cătălin Straton.

„Dinamo trebuie să fie în play-off”

Fostul portar al celor de la Dunărea Călărași și-a setat obiective importante la noua sa echipă.

„În mod real, din punctul meu de vedere, Dinamo trebuie să fie în play-off. Iar de acolo, situația se schimbă. Chiar dacă Dinamo este unul dintre cele mai mari cluburi din România, acolo totul depinde de forma de moment, de emoții, de șansă chiar. Îmi doresc din tot sufletul să ajungem în play-off și vreau să ne batem la campionat!”, a mărturisit Straton.

În vârstă de 29 de ani, Cătălin Straton a evoluat de-a lungul carierei la Rapid, FC Vaslui, CSU Craiova, ACS Poli și Dunărea Călărași. 

125 de partideare Straton în Liga 1 pentru Rapid București, FC Vaslui, CS U Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași

Pentru un loc de titular, Straton se va duela cu Mihai Eșanu, 20 de ani, Ștefan Fara, 18 ani și Vlad Muțiu, 24 de ani, Parfait Mandanda, 29 de ani, cel care a fost titular în poarta lui Dinamo în play-out, urmează să revină la Charleroi. 

Citește și: 

OFICIAL Dinamo transferă de la retrogradate » „Câinii” s-au înțeles cu portarul Cătălin Straton

Citește și:
Înfiorător! Marta Kostyuk s-a întors la Kiev: antrenament sub alarme de război
Tenis
Înfiorător! Marta Kostyuk s-a întors la Kiev: antrenament sub alarme de război
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (11)
2036290743290484
Ion Marin  •  08 Iunie 2019, 10:51

URMEAZA Gabriel Deac DE LA VOLUNTARI si Tsoumu de la Sibiu.

calinescu_
calinescu_  •  07 Iunie 2019, 12:47

IN SFARSIT AVEM PORTAR CU TALIE ...!!!

deny74
deny74  •  06 Iunie 2019, 22:26
Postat de Ticu Troya pe 06 Iunie 2019, 17:17

N-a spus Straton asa ceva , de ce minti prostane !?

Era doar o metaforă afaficule,dar cu 2 neuroni ai tăi nu poți înțelege.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează