FOTBAL  »  NATIONALA  »  MALTA - ROMÂNIA 0-4

MALTA - ROMÂNIA 0-4 // VIDEO+FOTO Suedia, venim! România învinge fără emoții Malta, 4-0, și suntem în cărți pentru calificarea la EURO 2020

Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor +28   FOTO
Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de , - Publicat luni, 10 iunie 2019 23:45

România a învins Malta, 4-0, în preliminariile pentru Campionatul European din 2020, însă naționala noastră a rămas la următorul meci fără Alexandru Chipciu, eliminat azi.

România a câștigat la pas meciul cu Malta, deși Contra a trimis în teren un prim „11” experimental. Am ajuns din urmă ocupanta locului doi, Suedia, și suntem în cărți pentru calificarea la Euro.

  • Următorul nostru meci, cu Spania, acasă, e pe 5 septembrie, ora 21:45, în direct la Pro TV
  • Victor Vrînceanu, jurnalist la Gazeta Sporturilor, și fotoreporterul Cristi Preda au transmis cele mai noi informații din Malta

 

 

Nu este clar dacă valul de critici la adresa lui Contra după meciul cu Norvegia și-a făcut efectul sau pur și simplu selecționerul a vrut să folosească în Malta jucătorii mai odihniți. Cert este că din echipa care a început la Oslo, aseară s-au mai regăsit doar patru titulari: Tătărușanu, Chipciu, Pușcaș și Keșeru. Și, poate cel mai important pentru tribune, Ianis Hagi este în sfârșit titular, așa cum suporterii naționalei au tot cerut în ultima perioadă.

„Tricolorii” se năpustesc asupra Maltei ca lupul la stâna nepăzită. Nu avem voie să ratăm cele trei puncte, așa că Pușcaș deschide repede scorul (7). Bancu sprintează în stânga, depășește un adversar și centrează perfect pentru atacant, care împinge mingea în poartă. Nu poți să nu te gândești ce ar fi fost la Oslo dacă Bancu juca în locul lui Toșca.

Ianis mai are de muncă

Peste câteva minute iese la rampă și răsfățatul tribunelor. Ianis îl găsește pe același Pușcaș cu o pasă senzațională, dar de această dată "italianul" bifează doar bara. Cam atât pentru Ianis momentan. Nu joacă rău, dar este departe de ceea ce își propune el, „decarul” decisiv al echipei naționale.

Mijlocașul Viitorului aleargă mult, cere constant mingea, dar are marele handicap la contactele fizice. Nu este tare pe picioare, iar adversarii îl dărâmă imediat, anihilându-i avantajele tehnice și ale poziționării.

Ce tânăr și bun e Băluță!

Răzvan Marin evită să intre foarte mult în joc, se limitează să paseze simplu. D-abia a revenit după problemele musculare ce l-au ținut în afara lotului la Oslo și probabil că nu vrea să riște o accidentare chiar înainte de a ajunge la noua sa echipă, Ajax. Din fericire, la mijloc este Tudor Băluță, 20 de ani, un alt tânăr foarte interesant al naționalei. Nu trece nimic de el, iar pasele sale sunt de o precizie impresionantă. Un alt regret pentru egalul din Norvegia. Ce ar fi însemnat Băluță în locul lui Anton?

Bombardierii Pușcaș și Keșeru

Maltezii își croiesc și ei drum până în careul nostru, dar jocul este la discreția României. Fotbaliștii noștri experimentează, schimbă des pozițiile în teren, caută soluții și nu se pripesc.

Pușcaș reușește „dubla” în minutul 29, din pasa colegului de atac, Keșeru, și putem spune că după multă vreme România și-a găsit din nou un cuplu ofensiv care chiar produce goluri.

Cosmin Contra le-a cerut elevilor săi atitudinea din jocul cu Insulele Feroe, când "tricolorii" au marcat repede. Chipciu îi respectă cu sfințenie cerința lui "Guriță" și face 3-0 cu o rachetă de la 20 metri. Tribunele explodează, România trăiește chiar dacă adversarul este modest. După reușita lui Alex, asupra meciului se așterne o atmosferă de amical din cantonamentele făcute în Antalya. Afară e cald, lumea din tribune nu se mai omoară cu firea, iar Contra mai trimite în teren jucători cu minute puține la națională, Dennis Man și Dorin Rotariu.

Man punctează și el pe final, iar „tricolorii” pleacă acasă cu trei puncte imense, având în vedere că Spania a învins cu 3-0 Suedia și în acest moment suntem la egalitate de puncte cu naționala lui Janne Andersson.

CLASAMENTUL GRUPEI F

Malta - România 0-4

  • Au marcat: Pușcaș '7, '29, Chipciu '34, Man 90+2'

0-4, min. 90+2: GOOOL! Dennis Man ia o acțiune pe cont propriu și înscrie pe jos pe lângă portarul advers.
0-3, min. 34:
GOOOL! Chipciu prinde un șut superb de la 20 de metri, iar portarul maltezilor poate doar să privească mingea cum intră în poartă.
0-2, min. 29:
GOOOL! Pușcaș majorează diferență după un schimb de pase cu Keșeru.
0-1, min. 7:
GOOOL! Pușcaș a marcat din 6 metri, după o centrare de pe partea stângă a lui Bancu. Atacantul nostru a vrut în prima fază să trimită din prima cu piciorul stâng, dar n-a nimerit balonul și l-a lovit cu dreptul creându-și un avantaj în fața portarului advers.

România: Tătăruşanu – Chipciu, I. Cristea, Nedelcearu, Bancu – R. Marin, T. Băluţă – Maxim, Keşeru, I. Hagi – Puşcaş
Rezerve: I. Radu, Lung jr., Anton, Toșca, Nistor, Rotariu, Țucudean, Stanciu, Grozav, Săpunaru, Deac, Man
Antrenor: Cosmin Contra

Malta: Bonello - Z. Muscat, Agius, Borg, Zerafa - R. Muscat, Fenech, Mbong, Corbolan - Effiong, Gambin
Rezerve: Hogg, Haber, Xuereb, Apap, Grech, Mifsud, Nwoko, Vella, Mintoff, Kristensen, Montebello, Caruana
Antrenor: Ray Farrugia

Arbitru: Dennis Higler
Asistenți: Davie Goossens, Joost van Zuilen (toți Olanda)

25 ani și 11 luni e media primului „11” trimis de Cosmin Contra pe teren în această seară

Golul lui Pușcaș, 0-1:

Golul lui Pușcaș, 0-2:

1

2

3

4

Golul lui Chipciu, 0-3:

chipciu1

chipciu2

Golul lui Man, 0-4:

 

Sosirea naționalei la stadion:

 

 

Suporterii români prezenți la meci:

 

EMISIUNEA GSP LIVE DE LA FINALUL MECIULUI

EMISIUNEA GSP LIVE DE LA PAUZA MECIULUI

EMISIUNEA GSP LIVE DINAINTEA MECIULUI

 

  • România – Spania e pe 5 septembrie, ora 21:45

 

REZULTATE + PROGRAM GRUPA F

  • 23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
  • 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
  • 7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4, Norvegia – România 2-2 , Suedia – Malta 3-0
  • 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2, Malta – România 0-4, Spania – Suedia 3-0
  • 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
  • 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Vezi AICI clasamentul grupei F

Vezi AICI rezultatele etapei #3 din preliminariile EURO

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Gică Popescu, prima reacție după atacul furibund al lui Ionel Ganea
Nationala
Gică Popescu, prima reacție după atacul furibund al lui Ionel Ganea
Transfer de ultimă oră în Superligă » L-au adus pe noul Compagno: cine e „tancul” de 1,98 metri!
Superliga
Transfer de ultimă oră în Superligă » L-au adus pe noul Compagno: cine e „tancul” de 1,98 metri!
Gigi Becali, ultimele detalii despre țintele din perioada de mercato: „Voi investi 3-4-5 milioane” + „Cu Chipciu nu putem merge în Champions League”
Superliga
Gigi Becali, ultimele detalii despre țintele din perioada de mercato: „Voi investi 3-4-5 milioane” + „Cu Chipciu nu putem merge în Champions League”

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (268)
adriann_
adriann_  •  10 Iunie 2019, 23:23

CUm sa iei ma doua galbene intr-un meci cu Malta la 3-0? Cati neuroni are baiatul asta?

851072578301681
Vyyllyy Engel  •  10 Iunie 2019, 23:49

Afara cu petarde fcsb-iste si ex fcsb-iste de la Nationala . Nu au ce cauta toti "cracanati " la Nationala .

samertx
samertx  •  10 Iunie 2019, 23:19
Postat de mioriticul pe 10 Iunie 2019, 23:18

***

Să nu-i cânte Grasa, că se lasă cu popi și tămâie, Doamne Ferește!

Vezi toate comentariile (268)
Comentează