FOTBAL  »  Superliga  »  TRATATIVE

CFR CLUJ // Adrian Stoian semnează! + Suma uriașă pe care a primit-o de la FCSB

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 iunie 2019 11:07

CFR CLUJ // Adrian Stoian (28 de ani) a fost adus ca mare speranță la FCSB, dar nu a avut timp să demonstreze ceva. Mijlocașul trebuie să parafeze întâi rezilierea contractului cu FCSB, apoi va semna cu CFR. 

Acesta a purtat deja discuții cu cei din Gruia. Cel mai probabil luni va ajunge la Cluj și va începe pregătirea sub comanda lui Dan Petrescu. Adi ar urma să aibă un salariu de 20.000 de euro pe lună la campioană. 

Fotbalistul venit din Italia primea la FCSB 30.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu din prima ligă. După ce-și va pune semnătura pe contract, Stoian va deveni al 6-lea transfer pentru clujeni, după Rondon, Luis Aurelio, Burcă, Susic şi Vâtcă.

210 meciuria adunat Stoian în Serie A și în Serie B. La FCSB a ajuns în ianuarie de la Crotone, formație cu care retrogradase, cu un sezon în urmă, din "A" în "B"

Adrian Stoian LA FCSB

  • salariul lunar: 30.000 de euro
  • primă de instalare: 50.000 de euro
  • a jucat doar 2 meciuri
  • a bifat 100 de minute
  • a fost blocat să mai joace chiar de Becali

    CÂT I-A DAT FCSB ÎN TOTAL ÎN 6 LUNI: 170.000 de euro!

"Am încercat să-l folosim pe Stoian ca mijlocaș defensiv și am observat că nu era postul lui. Atât s-a putut, asta e situația. Îmi pare rău de Adrian, sincer! Nu s-a adaptat, ar fi avut nevoie de răbdare mai multă"
Mihai Teja, fost antrenor FCSB

Citește și:
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Superliga
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
ROȘU aprins! Fără Jovo Lukic, îndepărtat surprinzător, Bosnia s-a dezintegrat pe final cu Elveția
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
ROȘU aprins! Fără Jovo Lukic, îndepărtat surprinzător, Bosnia s-a dezintegrat pe final cu Elveția
„A refuzat oferta” » Decizie-șoc luată de Florin Tănase
Superliga
„A refuzat oferta” » Decizie-șoc luată de Florin Tănase
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Profit.ro
FOTO Noua Dacia electrică: a fost anunțat oficial numele. Mașina va fi fabricată în Slovenia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (11)
gazistu
gazistu  •  16 Iunie 2019, 14:00

trebuia sa stea sa mai ia bani, pana la sf contractului, ...cineva trebuie sa-l puna la punct pe gigi...sai ia din bani ca acolo il doare

FCSBeSteaua
FCSBeSteaua  •  16 Iunie 2019, 00:37
Postat de fairplayromania pe 15 Iunie 2019, 14:56

Ne bucurăm mult pentru prealuminata fcsbea .Cincinalu' ,hai cu cincinalu'. Felicitări pentru locul 2. E o perfornanţă pentru echipa satelit a Clinceniului.

Tu chiar esti prost rau!

fairplayromania
fairplayromania  •  15 Iunie 2019, 14:56
Postat de randoom10 pe 15 Iunie 2019, 14:47

??? ce suporteri? s-a dus psd se duce si clona csu. este evident pentru toti. nu trebuie sa fii un geniu.

Ne bucurăm mult pentru prealuminata fcsbea .Cincinalu' ,hai cu cincinalu'. Felicitări pentru locul 2. E o perfornanţă pentru echipa satelit a Clinceniului.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează