INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LAUDE

Roger Federer, elogii la adresa lui Leo Messi: „Întotdeauna are trei opțiuni, e singurul capabil de așa ceva”

Leo Messi a fost lăudat de Roger Federer // FOTO: Guliver/Getty Images
Leo Messi a fost lăudat de Roger Federer // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 iunie 2019 21:07

Roger Federer (37 de ani, 3 ATP), poate cel mai valoros tenismen din istorie, a făcut o serie de declarații superbe despre Lionel Messi, 32 de ani, starul argentinian al Barcelonei.

„Ce iubesc cel mai mult la Messi este viziunea incredibilă, totală pe care o are cu mingea la picior. El poate pasa, dribla sau şuta în orice moment. Întotdeauna sunt trei opţiuni pentru el. Este unul dintre puţinii capabili de aşa ceva”, a spus Roger Federer, pentru Financial Times.

Roger Federer și Leo Messi sunt angrenați în competiții importante în această perioadă. Elvețianul va lupta la Wimbledon pentru cel de-al optulea titlu al carierei pe iarba din capitala Angliei, în timp ce Leo Messi luptă alături de Argentina pentru prima Copa America a carierei. 

20 de trofee de Mare Șlema cucerit Federer, elvețianul e lider la acest capitol 

5 Baloane de Aurare Leo Messi, la fel câte are și Cristiano Ronaldo

Vezi și: Presa din Argentina îi cere lui Messi să se trezească în semifinala cu Brazilia » Fotbalistul răspunde: „E rușinos să joci în aceste condiții!”

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (1)
alexzece
alexzece  •  29 Iunie 2019, 22:33

De Cristinica nimic Roger?Si el are vreo doua optiuni, ori da la poarta din orice pozitie, ori plange cand coechipierii sai dau gol in locul lui.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează