FOTBAL  »  LIGA 2  »  DUNĂREA CĂLĂRAȘI

Cristi Pustai, încă la Gaz Metan, deși a fost prezentat oficial la Dunărea Călărași!

Cristi Pustai
Cristi Pustai

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iulie 2019 14:14

Cristian Pustai (53 de ani) a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei Dunărea Călărași, într-o conferință de presă în care s-a discutat despre obiectivul principal al echipei: revenirea în Liga 1.

La conferința de presă au fost prezenți și Florentin Brișan, președintele clubului, Eduard Grama, directorul direcţiei de dezvoltare din Consiliul Județean, Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean, și Eugen Pîrvulescu, noul președinte executiv.

„Mă bucur că am revenit pe marginea terenului, după o pauză de un an în care am fost director tehnic la Gaz Metan. Cred că nu are rost să vorbim de trecut. Trebuie să ne ancorăm în prezent, în viitor. E un început greu, iar anul acesta Liga 2 va fi poate mai interesantă decât Liga 1, pentru că sunt cel puțin nouă echipe care și-au anunțat dorința de a promova. Sper să ducem la bun sfârșit acest proiect de doi ani. Continuitatea este una dintre cerințele mele. Am găsit aici oameni care își doresc să pornim pe un drum care nu va fi ușor”, a spus Cristi Pustai, la conferința de presă.

Încă apare în organigrama echipei Gaz Metan

Deși a plecat de la Gaz Metan în această vară, Cristian Pustai încă este prezentat pe site-ul oficial al medieșenilor ca director tehnic.

Reprezentanții Gazului nu au actualizat încă organigrama prezentă pe site, iar antrenorul Dunării Călărași apare ca fiind parte din conducerea medieșenilor.

FOTO: Captură gaz-metan-medias.ro

Dunărea Călărași ar putea reveni în Liga 1

Echipa lui Cristi Pustai așteaptă decizia FRF cu privire la dreptul de joc în Liga 1 al Academicii Clinceni, după ce au fost depuse plângeri privind implicarea lui Gigi Becali la gruparea ilfoveană.

Pentru că Gigi Becali s-a implicat financiar la Academica Clinceni, ilfovenii ar putea pierde locul de Liga 1 câștigat pe teren. În acest caz, câștig de cauză ar avea Dunărea Călărași, care va putea reveni pe prima scenă a fotbalului românesc, în locul Academicii.

 

VEZI ȘI:

SCM Gloria a plecat la Poiana Braşov » Obiectiv îndrăzneţ pentru Ilie Stan

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

 

 

Citește și:
Imagini dramatice! Selecționerul a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Campionate
Imagini dramatice! Selecționerul a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Tenis
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!
Superliga
Mirel Rădoi n-a ținut cont » Feblețea lui MM Stoica a dispărut de la FCSB!
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
Altele
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Profit.ro
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  01 Iulie 2019, 17:26

Cu Pustai sau fara Pustai, Dunarea Calarasi nu va mai intra in Liga I. In acest mileniu.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close