SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2019

SIMONA HALEP - MIHAELA BUZĂRNESCU 6-3, 4-6, 6-2 // Miki, discurs de campioană: „E greu să joc cu Simona, îi doresc mult succes mai departe”

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iulie 2019 20:23

Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) a trecut de Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 53 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-2, și s-a calificat în turul trei la Wimbledon 2019. Miki a avut un discurs de campioană la finalul partidei.

  • Halep va juca în turul trei cu bielorusa Victoria Azarenka (29 de ani, 40 WTA). Meciul se va disputa vineri, la o oră ce urmează să fie anunțată de organizatori.

„A fost un meci bun în mare parte. Mă bucur că am reușit să fiu într-o oarecare măsură aproape de Simona. În aceeași măsură, am fost departe, pentru că am pierdut.

Îmi pare rău că nu am avut ocazia să jucăm acest meci în turul trei sau într-o fază mai avansată a competiției. Îi doresc mult succes mai departe Simonei. Poate ar fi trebuit să fiu mai agresivă în anumite momente dificile. Sper ca în viitor să pot câștiga meciuri împotriva unor jucătoare de top 10, top 15”, a declarat Buzărnescu la Eurosport. 

„Simona nu se dă niciodată bătută!”

„În primul rând este greu să jucăm una împotriva celeilalte. Ne știm de atâția ani, suntem prietene, suntem colege în echipa de Fed Cup. E greu pentru toate jucătoarele puse în această ipostază.

Mereu e dificil cu Simona. E foarte experimentată, cu lovituri bune și cu multă constanță. Niciodată nu se lasă bătută, luptă mereu cu devotament. Sper ca acest meci să fie un lucru bun din punct de vedere psihologic pentru mine”, a adăugat Miki. 

Vezi și: 

SIMONA HALEP - MIHAELA BUZĂRNESCU 6-3, 4-6, 6-2 // VIDEO Moment tensionat în final » Buzărnescu a răbufnit: „Serios?! E total nedrept din partea ta!” + Reacții dure pe internet

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (6)
1581870215401957
Andronic Popovici  •  04 Iulie 2019, 09:21

si pana la urma ,tot educatia face diferenta ,lasa banii si anvergura de oparte cand toti iti sunt aproape .Succes Mihaela incearca sa fi mai buna cu tine ,nu te mai pedepsi atat de drastic pt. anumite greseli ,nu vezi ca ai pierdut cu nr. dublu de lovituri castigatoare fata de Simona .

1626497344230564
Nicolae Grecu  •  04 Iulie 2019, 08:39

Hai Simona!

ray51
ray51  •  04 Iulie 2019, 08:36
Postat de haxor pe 03 Iulie 2019, 22:36

Si mai penibili sunt carcotasii stupizi ce pierd bani cu duiumul la pariuri sperand ca Halep sau mai stiu eu ce sportiv sa dea rateu! Exista o cloaca de putori neispravite in tara asta care fac umbra pamantului si vesnic traiesc din tampenii imaginate, speranta de a le pica seifuri cu bani in cap ca sa-i bage apoi la pariuri si pacanele. Dar inainte de toate exista o marlaneala tipica poporului nostru pe care nu o intalnesti pe la alte popoare pentru ca asa se da din mosi stramosi pe plaiurile astea prostia!

'Si mai penibili' - vorba ta, sunt cei care din totdeauna si pentru totdeauna raman langa un leader, orice ar spune, orice ar face, si oricine ar fi. Daca se schimba leaderul isi schimba si el pozitia. Acest individ traieste din laudatio zilnic atribuit unei persoane aflata vremelnic in varf. Nu are valori proprii, filtre si criterii de apreciere. El este cu leaderul de moment. Atat.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close