SPORTURI  »  ALTELE  »  SĂRITURI CU SCHIURILE

Veste excelentă pentru România: vom organiza o etapă de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile în 2020!

Trambulina de la Râșnov a mai găzduit și în trecut competiții internaționale // foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Trambulina de la Râșnov a mai găzduit și în trecut competiții internaționale // foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 23 iulie 2019 11:47

România a fost lăudată de președintele federației internaționale de ski. Drept urmare, Râșnovul va organiza din 2020 o etapă de Cupă Mondială, la senioi, Vedetele săriturilor cu schiurile vor fi prezente an de an pe trambulina de la Valea Cărbunării. 

Federația Internațională de Ski (FIS) a anunțat pe site-ul oficial că din 2020 România va intra pe harta Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile și la masculin. Până acum, pe trambulina K90-HS100 de la Râșnov își luau zoborul, an de an, în etapa de Cupă Mondială, doar fetele. De anul viitor însă, pe trambulina de la Valea Cărbunării vor putea fi văzuți la lucru cei mai buni sportivi ai disciplinei, de la Kamil Stoch, Stefan Kraft, Ryoyu Kobayashi, până la Andreas Wellinger, Daniel-André Tande sau Richard Freitag.

„Este cea mai importantă competiție organizată de România la nivelul sporturilor de iarnă. Vor participa cei mai buni, practic vedetele săriturilor cu schiurile din lume", spune mândru Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon.

Conform calendarului FIS, între etapele Cupei Mondiale de la Bad Mitterndorf (Austria) și Lahti (Finlanda), săritorii vor veni în România în etapele programate pe 21 și 22 februarie 2020.

„Organizarea etapelor de Cupă Mondială la fete a fost unul dintre obiectivele intermediare ale noastre. Împreună cu partenerii noștri, Primăria Râșnov. Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, dar și OMV, în proiectul început acum 11 ani am urmărit să aducem și o etapă de Cupă Mondială la seniori. Iată că am reușit.

Am demonstrat la toate competițiile organizate până acum, din punct de vedere organizatoric, că suntem la înălțime. În conferința de la Dubrovnik, unde s-a luat această hotărâre, am fost lăudați de președintele federației internaționale. Dânsul a spus ceva de genul că, «dacă se va vrea vreodată să se organizeze o etapă de Cupă Mondială în Sahara, vom lua legătura cu România». Asta apropo de faptul că, la Campionatul Mondial de discipline nordice, organizat la Brașov în 2016, deși nu am avut zăpadă, am făcut eforturi imense de a nu exista probleme. Am cărat zăpadă în saci, cu mașini, din munți, iar acest lucru a avut efect”, a punctat Puiu Gaspar.

Trebuie nocturnă și tribune

România a organizat anul trecut, în luna septembrie, un Grand Prix al săritorilor cu schiurile, iar organizarea a fost, de asemenea la înălțime. „Evenimentul pe care îl vom organiza este unul foarte important, este între primele trei locuri în grila Eurosport, și asta ne obligă. Va trebui ca până la ediția din 2021 să construim o nocturnă la trambulina de sărituri cu schiurile și, deasemenea, tribune pentru spectatori”, a dezvăluit oficialul federației române.

În caz contrar, România nu va mai primi din 2021 organizarea etapei de Cupă Mondială, la băieți.

Puiu Gaspar a dezvăluit și faptul că trambulina de la Râșnov este una dintre cele mai tehnice din lume, între trambulinele de 90 de metri. „Are un punct de construcție foarte bun și se sare constant peste 100 de metri. Nu e un impediment că e o trambulină de construcție 90 de metri, mai sunt și alte etape de Cupă Mondială unde se sare de pe trambuline similare”, a încheiat Gaspar.

15.000.000 €au costat cele patru trambuline de la Râșnov, bani proveniți de la Guvernul României, Primăria Brașov și OMV

Vezi și: România, primele medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului de la Baku: cine a ieșit în evidență

Citește și:
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Nationala
„Ne-am înțeles cu Slovacia” » A spus ce se va întâmpla în amicalul de la Bratislava
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Campionate
Intră la negocieri pentru numirea lui Olăroiu pe banca tehnică
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
rivaldinho
rivaldinho  •  23 Iulie 2019, 15:25

Ce veste, frate, incredibil! Credeam ca e prea mica de barbati Cupa Mondiala.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează