SPORTURI  »  HANDBAL  »  CANTONAMENT

Turneu exotic pentru Gloria Bistrița » Unde pregătește noul sezon echipa care a terminat pe 3 campionatul trecut

Gloria Bistrița pregătește noul sezon în Coreea de Sud // foto: Dan Potor
Gloria Bistrița pregătește noul sezon în Coreea de Sud // foto: Dan Potor

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2019 18:17

Gloria Bistrița, locul 3 în campionatul trecut de handbal feminin , merge o săptămână în cantonament în Asia, unde va susține câteva meciuri tari de verificare. 

De departe, cel mai exotic cantonament de pregătire îl va susține Gloria Bistrița. Echipa lui Horațiu Pașca a ales să se pregătească în Coreea de Sud, acolo unde va sta o săptămână. 

"Am ales acest turneu pentru valoarea adversarilor. Dacă rămâneam acasă nu aveam posibilitatea să jucăm cu formații gen Zvezda Zvenigorod din Rusia, Busan din Coreea de Sud, naționalele Angolei și Australiei sau danezele de la Ringkoping. Vă spun sincer, și condițiile oferite de organizatori au fost foarte bune, în sensul că ni s-a oferit casă, masă plus o parte a cheltuielilor cu drumul", a declarat Pașca.

Tehnicianul își dorește să vadă echipa la lucru împotriva unor adversari puternici. "Mai avem practic un cantonament centralizat, ceea ce nu e tocmai un lucru rău, în condițiile în care sunt multe jucătoare noi la echipă", a adăugat antrenorul.

Pașca e convins că Gloria Bistrița are o echipă mai puternică decât în sezonul trecut și că va avea un cuvânt greu de spus în actualul campionat. "Va fi, poate, cel mai tare campionat din ultimii ani. Cu multe echipe care se vor bate acolo, sus, pentru că e prima dată când toate jucătoarele din naționala României evoluează acasă, iar străinele aduse de toate formațiile sunt unele de primă mână", crede Horațiu Pașca. 

Echipa sa va trebui să treacă la întoarcerea din Coreea de Sud peste oboseala drumului, dar și peste readaptarea la fusul orar. "Am ținut cont și de aceste aspecte. Sunt șase ore diferență, când ne întoarcem avem trei zile libere, după care vom reintra treptat în joc. Vom mai avea două săptămâni la dispoziție până la începerea campionatului, ceea ce nu e puțin", a explicat tehnicianul bistrițean.

Își prezintă echipa

Până atunci, joi, de la ora 17:00, Gloria Bistrița își va prezenta lotul de handbaliste în fața propriilor suporteri. Gloria a făcut o campanie de transferuri extrem de importantă, cu câteva nume sonore.

Natalia Vasileuskaia (SCM Rm. Vâlcea), Dziyana Ilina (Gloria Buzău), Andra Moroianu (U Cluj), Ljubica Nenezici (Kastamonu), Ștefania Lazăr (CSM Slatina), Mariana Costa (SCM Craiova), Zoqbi de Paula (Buducnost), Diana Șamanț (Marta Baia Mare), Maria Țânc (Viitorul Cluj) sunt noutățile propuse de medaliata cu bronz.

Extrema dreapta Mariana Costa e singura care va lipsi de la prezentare, brazilianca câștigând miercuri, cu naționala carioca, Jocurile Panamericane. "Mariana Costa va face joncțiunea cu lotul la Budapesta, în drumul spre Seul, și va merge cu noi în Coreea de Sud", a declarat Horațiu Pașca.

Vezi și: 

FOTO Handbalistele de la CSM București sunt privilegiate » Cantonament în străinătate, chiar dacă celelalte secții au probleme uriașe! 

Citește și:
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Campionate
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Handbal
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Superliga
Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis
Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (1)
844831225687843
Petre Stoian  •  01 August 2019, 14:21

O excursie de lux pe banii cetatenilor din Bistrita

Vezi toate comentariile (1)
Comentează