INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Gabi Enache are liber la transfer de la FIFA: „M-am certat cu antrenorul de la Partizan” + unde vrea să ajungă

Articol de - Publicat sambata, 07 septembrie 2019 18:54

După 14 luni petrecute la Partizan Belgrad, fostul stelist Gabriel Enache (29 de ani) a rupt definitiv relațiile cu sârbii, iar în această săptămână a primit hârtie de la FIFA prin care e liber să se transfere. 

El are însă de recuperat banii pe 11 luni de la clubul din țara vecină. „După ce s-a schimbat antrenorul la Partizan, n-am mai avut nicio șansă. A doua zi, a venit și m-a scos din lot, fiindcă a adus patru sârbi. 

M-a mai folosit la un moment dat totuși, am dat și două goluri, după care m-a evitat total. I-am cerut explicații, m-am contrat cu el, a ajuns să-mi explice că nu poate conta pe mine fiindcă nu i-a plăcut cum m-am retras în defensivă la o fază oarecare dintr-un amical”, a explicat Enache. 

El a calificat însă „interesantă și utilă experiența de la Partizan, iar acum sunt deja în contact cu cluburi din Israel, Grecia, Ungaria. Am avut și niște propuneri din România, dar aș prefera să mai continui încă vreo doi ani peste hotare”, a încheiat Enache.

Vezi și: 

Vlad Chiricheș rămâne „împărat”, chiar și după transferul la Sassuolo » Ce salariu are la noua echipă + cât primesc Ștefan Radu, Ionuț Radu sau Benzar

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Plecat FULGERĂTOR de la Craiova, dezvăluie totul: „Bă, mai bine mă opresc! Vă spun de ce”
Superliga
Plecat FULGERĂTOR de la Craiova, dezvăluie totul: „Bă, mai bine mă opresc! Vă spun de ce”
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
Superliga
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
Dinamo s-a hotărât în cazul lui Dennis Politic, oferit gratis de Gigi Becali
Superliga
Dinamo s-a hotărât în cazul lui Dennis Politic, oferit gratis de Gigi Becali
Legendarul portar Dida a șocat la înmormântarea lui Franco Baresi » Detaliul care a atras atenția
Campionate
Legendarul portar Dida a șocat la înmormântarea lui Franco Baresi » Detaliul care a atras atenția
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (5)
kamouniyak
kamouniyak  •  08 Septembrie 2019, 01:30
Postat de Terminhater Terminhater pe 07 Septembrie 2019, 20:31

Jucător mai penibil decât *** ăsta nu vom mai vedea mult timp ... Pentru că nulitățile nu mai interesează pe nimeni ...

E campion al Romaniei, desteptule. Ceea ce multi *** actuali n-au reusit

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

romeverest
romeverest  •  08 Septembrie 2019, 01:15

Un antrenor sarb care a avut ochi !! Si-a dat seama ca Enache este un jucator modest !!

107456520566405
Terminhater Terminhater  •  07 Septembrie 2019, 20:46
Postat de Tara Ion pe 07 Septembrie 2019, 20:41

Vad niste agarici interesați de el !!!!

Probabil pe patronii ălora îi cheamă Cici , și sunt la fel de *** ca originalul ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează