INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  

Messi a fost ca Maradona, arogant și neconvingător

Diego Maradona, Leo Messi
(foto: Guliver/Getty Images)
Diego Maradona, Leo Messi (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iulie 2019 13:35

În Cupa Americii, marea noutate a fost faptul că argentinianul a zis că totul a fost aranjat

De Tostão, traducere de Delia Marinescu

  • Tostão e editorialist sportiv la ziarul brazilian Folha de São Paulo și a participat ca jucător la Campionatele din 1966 și 1970. E absolvent de medicină.

În ciuda absenței lui Neymar, a două remize de 0 la 0 și a faptului că a jucat mai puțin ca Argentina în victoria de 2 la 0, Brazilia a dat dovadă de un joc bun de echipă și de câteva momente individuale briliante, chiar dacă a fost departe de echipa care a câștigat și a încântat publicul în calificările pentru Campionatul din 2018, cu Neymar.

Gabriel Jesus și Everton au jucat mai bine decât ne așteptam. Gabriel era mai odihnit decât ceilalți, căci joacă puțin la Manchester City. Pentru echipă e important ca cei doi să joace împotriva celor mai bune echipe din lume și să nu depindă atât de mult de Neymar. Gabriel Jesus și Firmino au făcut o pereche perfectă. Cei doi se completează.

Firmino e extrem de inteligent și dă pase precise, în timp ce Gabriel Jesus e rapid și vibrant.

Firmino e excelent în spatele vârfului și Gabriel Jesus, un super vârf de careu, chiar dacă și Firmino marchează, iar Gabriel dă pase decisive. La Mondialul din 1970, Brazil avea de asemenea un atacant de gura porții, pe Jairzinho, și un vârf retras - Tostão.

Brazilia, când pierdea mingea și nu o recupera imediat, se întorcea și forma o linie de 4 la mijlocul terenului, cu doi mijlocași, Gabriel de o parte, și Everton de cealaltă. Coutinho rămânea mai în față, fără să participe la marcaj. Probabil, Neymar îi va lua locul. Coutinho e mai bun pe benzi, ca în calificări.

În al doilea gol cu Peru, Arthur a avansat cu mingea până aproape de careu și i-a dat pasa de gol lui Gabriel Jesus. Asta îl va încuraja pe Arthur să încerce mai mult aceste mișcări, ceea ce va fi grozav, din moment ce va ajunge în față la momentul potrivit și nu va încerca să paseze înainte coechipierului ales. Marii mijlocași nu sunt doar cei care dau pase de gol, ci și cei care fac alegerile potrivite și nu pierd posesia mingii.

Juninho Paulista, campion mondial în 2002, va fi tehnicianul naționalei. Tite a participat la această decizie? A acceptat-o? Juninho face parte din Consiliul Profesioniștilor* al Confederației Braziliene de Fotbal, despre care nu prea știu ce face. Mulți sunt acolo doar ca să se afle în treabă, ceea ce nu înseamnă că unii nu sunt bine pregătiți ca să întreprindă alte activități. Juninho a studiat să devină lider.

În Cupa Americii, marea noutate, ciudată, a fost că discretul Messi a spus, printre altele, că totul a fost aranjat ca Brazilia să câștige.

Ar fi bine ca Messi să vorbească mai mult și să fie mai critic, dar nu e o obligatoriu. Nici n-ar trebui să-l taxăm pentru această atitudine. Argentina a fost prejudiciată în fața Braziliei, Messi n-ar fi trebuit să fie eliminat în meciul cu Chile, dar a întrecut limita, a fost ca Maradona, arogant și neconvingător, neavând probe pentru ce a zis.

A gafat.

CAMPIONATUL BRAZILIEI

Tehnicienii adoră să spună că nu au timp să antreneze echipele. E un bun alibi. Dar, dacă echipa nu e bună, după o lungă paralizie și multe antrenamente, scuza că jocului i-a lipsit ritmul e deja pregătită.

IMPERFECȚIUNE

Graciliano Ramos spunea că scrisul e arta de a tăia cuvintele. Muzicianul João Gilberto a simplificat atât de mult cântecul și acordurile de vioară că aproape a atins perfecțiunea. Talentul e arta de a transforma ceva complex în ceva simplu. Așa e și în fotbal.

Am fost la un concert al artistului João Gilberto în Belo Horizonte. Cum eram obișnuiți, el s-a plâns de sonorizare înainte să înceapă să cânte. Un spectator din sală a strigat: “João, tu crezi în perfecțiune"?. El a răspuns: “Nu, dar imperfecțiunea mă incomodează mult”.

*(n.r. Din Consiliul Profesioniștilor fac parte: Cafu, Ricardo Rocha, Jairzinho, Careca, Muricy Ramalho, Carlos Alberto Parreira, Zinho, Gilberto Silva, Juninho Paulista, Pretinha, jucătoarea Michael Jackson.)

 

Citește și:
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Superliga
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Altele
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Handbal
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează